Acum știu.

A mai trecut un an din viaţa mea. A fost un an frumos şi încărcat cu de toate. Un an în care am trăit intens şi în care am învăţat multe despre viaţă, despre oameni, dar mai ales despre mine.

Un an în care m-am redescoperit, în care m-am maturizat şi în care mi-am îngăduit să trăiesc mai mult aşa cum am vrut şi mai puţin după cum au vrut alţii. Un an în care am scris un capitol frumos al poveștii mele de viață. Un an care a fost mai mult despre mine și mai puțin despre ceilalți. 

A fost un an care mi-a oferit multe lecţii, aşadar acum știu mai multe decât știam în anii trecuți.

Acum ştiu că „prea târziu” este doar la ultima bătaie a inimii, dar că nimic nu trebuie amânat până atunci deoarece nu știi niciodată când ajungi la capătul vieții.

Acum ştiu că viaţa merge înainte, niciodată înapoi, că trecutul nu mai merită nici lacrimi, nici timp dedicat, că el şi-a primit deja timpul lui, emoţiile, suferinţa lui.

Acum ştiu că regretele nu schimbă nimic şi nu ajută pe nimeni, că părerile de rău nu vindecă răni, dar că trebuie să ne îngăduim să mai şi greşim, dar şi să ni se greşească.

Acum ştiu că până şi cel mai urâcios om merită să-i zâmbeşti, fiindcă surâsul tău este, de fapt, un dar pentru tine, nu pentru el, pentru că surâsul tău te înfrumusețează pe tine.

Acum ştiu că este o greşeală să amâni să te bucuri de tine doar pentru că nu-ţi place cum arăţi în exterior; că frumuseţea interioară este cea care-i face pe oameni să te iubească cu adevărat.

Acum ştiu că nimic nu te face mai frumos decât să fii pentru alţii pace, alinare, încredere, sprijin, bucurie și iubire.

Acum ştiu că Dumnezeu ne-a dat lacrimile ca să ne plângem durerile adevărate și bucuriile, nu răutăţile celor care vor să ne facă nefericiţi, nu fricile, nu slăbiciunile.

Acum ştiu că, după ce un om a închis o uşă în urma lui, nu ştii dacă se va mai întoarce vreodată.

Acum știu că lumea e plină de oameni dispuși doar să primească, nu și să ofere.

Acum ştiu că unii oameni n-au nevoie de motive ca să te urască, iar altora nu le ajung toate motivele din lume ca să te poată iubi.

Acum ştiu că unora nu le este de ajuns nici măcar totul, că nu le vei fi niciodată suficient, oricât te-ai strădui, dar nu pentru că nu eşti tu destul de bun, ci pentru că ei au goluri interioare prea mari, pe care se străduiesc neîncetat să le umple.

Acum ştiu că nu disperarea, nu suferinţele, nu neajunsurile și nu teama, ci doar dragostea ne apropie de Dumnezeu și ne învaţă cum să ne rugăm.

Acum ştiu că oamenii buni nu pot vorbi urât despre nimeni, că oamenii siguri de calitățile și de valoarea lor nu caută să evidențieze defectele altora, că orice denigrare a cuiva este, de fapt, un strigăt disperat al neîncrederii, al complexelor și frustrărilor celor care se simt mici, lipsiți de valoare, neiubiți. 

Acum ştiu că unora nu le pasă de tine cât timp nu ieşi în evidenţă, dar nu te vor ierta dacă vei fi fericit şi se vor strădui să-ţi tulbure bucuria şi pacea sufletului.

Acum ştiu că războaiele nu ajută pe nimeni, că ele doar distrug, că nimic nu urâțește și nu degradează mai tare ca ura și cearta.

Acum ştiu că, la un moment dat, ne vine rândul fiecăruia să dezamăgim pe cineva, să însemnăm ceva rău în viaţa cuiva, fiindcă nu întotdeauna suntem cei buni în relaţiile noastre.

Acum ştiu că, oricât de mulţi oameni ne-ar iubi, oricât de mulţi prieteni am avea, vor exista momente în care nu ne vom avea decât pe noi înşine.

Acum ştiu că întotdeauna vor exista alţii mai buni, mai frumoşi, mai iubiţi, care vor avea mai mult, iar să încerci să-i întreci este o irosire dacă ai deja ceea ce-ţi trebuie pentru a trăi frumos şi pentru a fi fericit.

Acum știu ce merită și ce nu să privesc, să ascult, să cred, să iubesc.

Acum ştiu că orice are un preţ, dar nu orice are neapărat şi valoare.

Acum ştiu că atunci când iubeşti un om nu-l posezi, nu-l faci dependent de tine și nu depinzi de el.

Acum știu că, de cele mai multe ori, a te încăpățâna să păstrezi pe cineva lângă tine îți face mai mult rău decât a-l lăsa să plece.

Acum ştiu că unii oameni vor însemna doar un capitol, nu povestea.

Acum ştiu că oameni care, la un moment dat, ne umplu sufletele până la refuz, pot deveni atât de mici, încât abia dacă îi mai simţim rătăciţi printr-un colţ de suflet.

Acum ştiu că nu primeşti întotdeauna ceea ce meriţi, că ceilalţi nu se poartă mereu la fel cum te porţi tu cu ei, dar că seara, când îți spui rugăciunea, contează doar cum te-ai purtat tu cu oamenii, nu şi cum s-au purtat ei cu tine.

Acum ştiu mai mult… şi totuşi, cred că mai am atât de multe de învăţat.

Fragment din Cartea Insomnii