Suferi sau pleci. Ai de ales.

Când am ajuns la prietena mea acasă, m-a întâmpinat încruntată şi a început să se văicărească plină de nervi - aşa cum făcea de obicei, eram obișnuită deja. De data aceasta era furioasă pe sora iubitului ei. Am încercat să o liniştesc, dar ea trântea obiecte şi bombănea într-una.

-Doamne, tu chiar te legi de orice motiv ca să-ți strici dispoziția? i-am spus nedumerită.

Ca și cum nu m-ar fi auzit, și-a continuat pledoaria despre cea care o supărase. 

Văzând-o cât era de înverșunată și de agitată, mi-am amintit că o visasem în noaptea aceea. Dar n-a fost un vis, ci un coşmar. Un coşmar despre cum uitasem să merg la ea şi alergam disperată pe scările blocului iar acestea nu se mai terminau ca să pot ajunge la uşa ei. Am realizat atunci că prietena mea chiar era un om de coşmar.

Ani de zile m-a torturat. Mi-a chinuit sufletul în fel şi chip şi mi-a testat răbdarea, toleranţa şi bunătatea. I-am îndurat toate mofturile, toate nemulţumirile, toate toanele şi multe, multe reproşuri. Fiindcă îmi reproşa orice: ba că nu-i spuneam nu ştiu ce ar fi vrut ea să știe, ba că nu o sunam când avea ea chef, ba că nu o chemam când ieşeam cu alţi prieteni – oameni care nu o voiau sub nicio formă în preajma lor și de-aici și omisiunile mele.

M-a cuprins deodată un sentiment ciudat de oboseală şi de lehamite. Dintr-o dată n-o mai vedeam ca pe o prietenă, ci ca pe un terorist. Nu-mi plăcea deloc ceea ce simţeam. Sufletul meu îşi dorea cu disperare să nu piardă o prietenă, dar realizam în același timp că ea nu-mi fusese prietenă niciodată, că doar eu i-am fost ei.

S-a mai calmat și s-a dus să se îmbrace ca să plecăm în oraș, iar eu m-am aşezat pe canapeaua din sufrageria ei, sfârșită, de parcă tocmai terminasem cursa din acel coşmar în care alergam pe scări. Filmul prieteniei noastre mi se derula cu repeziciune prin minte, dar fără prea multe secvenţe frumoase. Erau puţine momentele în care era și ea bucuroasă sau mulţumită şi prea multe cele cu o ea încruntată, furioasă, vorbindu-mi de sus şi criticându-mă. De câteva ori mă făcuse să plâng şi-mi aminteam indiferenţa ei la lacrimile mele. "Doamne, de ce am îndurat eu atâtea? De ce am pierdut atâta timp cu ea?” mi-am tot repetat în mintea mea. Timp în care am fost dispusă să-i fiu alături şi să-i ascult toate poveştile despre persoanele pe care nu le plăcea. Fiindcă ea nu plăcea pe nimeni. Avea ceva de criticat la oricine: la mama ei, la bunica ei, la vecini, colegi, iubiţii pe care i-a avut, surorile, frații şi mamele iubiţilor ei... Uneori aveam impresia că ura pe toată lumea. Şi pe mine. Sigur şi pe mine, altfel nu mi-ar fi criticat fiecare pas și fiecare gest, nu mi-ar fi reproșat toate nimicurile și nu mi-ar fi pus în cârcă lucruri de care nu mă făceam vinovată. Mi-am amintit ce scandal mi-a făcut cândva doar pentru că nu-i spusesem că era ziua de naştere a unui prieten comun. Mi-a făcut morală şi mi-a spus că a "durut-o enorm" că nu m-am gândit să o anunț și pe ea. Pentru un asemenea fleac s-a simţit trădată şi s-a victimizat în fel şi chip și mi-a scos ochii timp îndelungat.

Toată prietenia noastră a însemnat pentru mine numai justificări. Avea nişte crize paranoice de toată spaima și mă acuza tot timpul că nu îmi pasă de ea, că nu voiam să o invit când ieşeam în oraș singură sau cu alţi prieteni, că nu-i povesteam tot ce era curioasă să afle, chiar dacă lucrurile acelea nu o priveau sau poate că erau secretele altora și nu aveam cum să le împărtășesc cu ea…

În minte îmi veneau tot felul de scene pe care le făcuse de-a lungul timpului. Şi m-am văzut pe mine străduindu-mă de fiecare dată să-i ofer totul, să o fac să se simtă bine, să fie fericită, să se simtă iubită. Fiindcă o iubeam cu toate păcatele ei şi empatizam ca toanta cu toate durerile ei închipuite. Am făcut mereu cum i-a plăcut ei şi am uitat complet de confortul meu sufletesc sau de plăcerile mele.

Ea nu se bucura de nimic. Iar dacă ea nu se bucura, găsea de cuviință să le strice și altora bucuria. Era tot timpul concentrată doar asupra lucrurilor pe care nu le avea sau a lucrurilor care nu-i plăceau. La plimbare, la masă, oriunde, lumea trebuia să-i asculte ofurile cu care-i încărca pe ceilalți negativ și de la care nu lua nici măcar o dată pauză. 

Nimeni din anturajul meu nu o plăcea. Toţi mă întrebau de ce accept o persoană atât de negativă şi de urâcioasă în viaţa mea. Dar eu mă încăpățânam și o țineam înainte că ea era prietena mea. O prietenă extrem de posesivă, obsedată de control, egoistă, cu așteptări aberante, care mă persecuta și-mi tulbura pacea sufletului dacă nu-i convenea ceva.

- Hai să mergem, sunt gata, mi-a spus prietena mea, întrerupându-mi brusc gândurile.

- Eu nu mai merg nicăieri, m-am trezit răspunzându-i.

Simţeam nevoia să fug de acolo, să fiu cât mai departe de ea. Prietena mea mă privea contrariată şi aveam impresia că dintr-un moment în altul va sări spre mine ca o pisică sălbatică să-mi scoată ochii.

- Cum adică nu mai mergi?

- Pur şi simplu. Am realizat că nu vreau să merg în oraş cu tine. Nu-mi face nicio plăcere să petrec câteva ore auzindu-te cum te văicăreşti pentru orice prostie, cum îi vorbeşti pe toţi de rău, cum reproşezi încontinuu ceva, cuiva. Inclusiv mie. N-am chef de tine şi de frustrările tale. N-am chef să mă mai încarc negativ doar pentru că tu eşti o inadaptată și o urâcioasă.

- Eşti nebună la cap? Ce te-a apucat?!

- Nu m-a apucat nimic. Dar vezi tu, lumea asta nu e doar despre tine. Nu e doar despre ceea ce vrei tu, nici despre ceea ce-ţi place doar ţie şi ce ţi se cuvine numai ţie. Nu e despre mofturile tale absurde. Lumea asta este şi despre mine, şi despre ceea ce vreau eu şi mai ales despre ceea ce merit eu. Iar eu nu merit o prietenă ca tine. De fapt, ca să știi adevărul, tu nu meriţi o prietenă ca mine. Aşa că, adio! Să nu mă mai cauţi niciodată. Regret fiecare clipă pe care am petrecut-o în preajma ta. Regret fiecare minut în care, în loc să mă bucur de soare, de ploaie, de mâncare, de clipe senine, de vacanţă și de oameni, eu am detestat totul doar pentru că tu vedeai ceva greşit în tot. N-am amintiri frumoase cu tine și n-am învățat nimic bun de la tine. Mi-am pierdut timpul degeaba. Să fii sănătoasă şi fericită!

Ultima replică i-am spus-o din hol, apoi am închis uşa în urma mea. Am închis acolo o parte din viaţa mea, un capitol pe care nu-mi mai doream să mi-l amintesc.

Este adevărat, pe drumul spre casă am plâns, fiindcă nu-mi era uşor să renunţ, dar totodată îmi simțeam sufletul ușor. După câteva zile am realizat cât de bine îmi era fără ea. Fără reproşurile ei, fără privirile ei urâcioase şi tăcerile apăsătoare care-mi transmiteau că o supăra ceva la mine şi care mă făceau să mă simt lângă ea ca un om de nimic. Eram liniştită.

Desigur, ea nu a înţeles de ce am ales să nu mai fim prietene. S-a lamentat şi s-a plâns prietenilor comuni că am părăsit-o fără niciun motiv, cu toate că ea m-a iubit. S-a văicărit dând vina pe mine, că oricum asta știa ea să facă cel mai bine. Doar că eu nu am simţit niciodată că m-ar fi iubit, din contră. Am simţit tot timpul că nu sunt destul de bună pentru ea, că îmi va fi imposibil să o mulţumesc vreodată, că sunt o pacoste, nu o bucurie. În preajma ei m-am simţit tot timpul sub lupă, neputincioasă, tristă şi singură. Iar prietenia înseamnă altceva. Un prieten nu-ți inspiră nelinişte şi teamă, ci pace și siguranță. Prietenia nu înseamnă posesivitate. În preajma unui prieten te simţi liber, liniștit și fericit. Prietenii nu te transformă în animalul lor de companie sau în bufonul lor, şi nu au pretenţia să le fii mereu la dispoziţie pentru toate prostiile şi să le faci mereu pe plac. Prietenii nu concurează cu tine, nu te fac să te simţi vinovat dacă ai mai mult şi nici inferior dacă ai mai puţin. Prietenii nu te fac să te simţi inutil, nedorit, neiubit, lipsit de valoare. Prietenii nu te irosesc, nu abuzează de bunătatea ta și nu te folosesc ca să-și aline singurătatea sau ca să-și atingă scopurile. Prietenii te respectă, nu te umilesc și nu te expun ridicolului. Prietenii nu uită tot ce ai făcut bun, de îndată ce i-ai deranjat cu ceva. Prietenii nu te dușmănesc de îndată ce nu le faci jocurile și nu le aplauzi derapajele.