Cât valorează 30 de lei?

Am un bătrânel de care am grijă, așa cum pot. Îi duc mâncare, îl ascult, încerc să-i arăt că nu e singur pe lume. De-a lungul anilor, viața l-a încercat crunt. A avut un fiu care ar fi trebuit să-i fie sprijin, dar care i-a fost doar povară și rană. Un fiu care l-a bătut, l-a ars cu țigări, l-a umilit în feluri de neînchipuit și l-a afundat în datorii pe care bătrânelul le va purta ca o povară grea până la ultima suflare.

Ani la rând, a îndurat frigul - căci a fost debranșat de la rețeaua de termoficare. Ani la rând, a căutat hrană în pubele, trăind într-o lume care nu-l mai vedea, care trecea pe lângă el fără să-l întrebe dacă îi e foame, dacă îl doare ceva, dacă mai poate.

Astăzi am fost să-l văd. Când i-am bătut la ușă, m-a primit cu lacrimi în ochi. Încă nu înțelege cum de îl ajut fără să aștept nimic în schimb. Îi e greu să creadă că bunătatea poate fi oferită pur și simplu, fără vreo răsplată, fără vreun interes. Mă privește cu recunoștință, dar și cu mirare - de parcă așteaptă să afle, într-o zi, care e motivul ascuns pentru care mă întorc mereu la el.

Apoi, dintr-o dată, s-a ridicat încet, sprijinindu-se de marginea mesei, și a început să scotocească într-un dulap. Cu mâinile tremurânde, a căutat preț de câteva clipe, până când a găsit ce voia. Apoi s-a întors spre mine și, cu un zâmbet stingher, mi-a întins niște bani.

- Ține, sunt pentru tine, să-ți iei un cadou de Sfânta Irina, mi-a spus cu o lumină în ochi pe care nu o mai văzusem demult.

Erau 30 de lei. Atât de puțin pentru cineva care are, dar atât de mult pentru el. Cine știe cât timp i-a strâns, la ce a renunțat, cum a pus deoparte bănuț cu bănuț, gândindu-se că poate, într-o zi, îmi va putea oferi și el ceva?

Cu greu am reușit să nu plâng. M-aș fi grăbit să-i spun că nu trebuie, dar am știut că, dacă aș fi făcut asta, i-aș fi răpit o bucurie. Pentru prima dată după multă vreme, simțea că poate dărui și el ceva cuiva.

Așa că am luat banii, cu o strângere de inimă pe care nu știu cum s-o descriu. Îi simțeam în palmă ca pe un dar sfânt, ca pe un simbol al bunătății și al iubirii necondiționate. Am văzut bucuria din ochii lui și am înțeles că acei 30 de lei nu sunt doar niște bani. Sunt tot ce are el mai de preț, tot ce poate dărui, o fărâmă din sufletul lui împachetată în niște bancnote. 

Știu sigur că nu voi cheltui acei bani. Îi voi pune la vedere, în vitrină, ca pe o amintire a bunătății și a generozității care există acolo unde ne așteptăm cel mai puțin. Îi voi păstra ca pe un talisman, ca pe o lecție tăcută despre cât de mult pot valora, de fapt, 30 de lei.