Băiatul care nu s-a supărat niciodată

În ultimul timp, când mă mai enervează cineva și am tendința să reacționez și să mă supăr, îmi amintesc de un băiat cu care am copilărit, căruia eu îi spun "băiatul care nu s-a supărat niciodată". Acest băiat a fost deosebit... Îmi amintesc adesea o scenă care m-a impresionat, de când băiețelul avea vreo 4-5 anișori. Sora lui i-a cerut să nu o mai urmărească și, pentru că el mergea la câțiva metri în urma ei, ea s-a enervat și i-a dat o palmă zdravănă peste față. Imediat băiețelul a îmbrățișat-o strâns, de parcă aceasta l-ar fi mângâiat sau i-ar fi dăruit ceva. Sora lui s-a smuls din strânsoarea brațelor băiatului și l-a împins, iar el a căzut. S-a ridicat și a îmbrățișat-o din nou. Fetița a început atunci să-l umilească de față cu ceilalți copii, înjurându-l și râzând de un defect fizic pe care băiețelul îl avea. Pentru că acesta stătea cuminte în fața ei, fata l-a împins din nou, iar băiețelul a cazut. Zâmbind cu fața plină de lacrimi, a îmbrățișat-o din nou... Zâmbetul acela m-a marcat... am văzut cumva Cerul pe chipul lui... am văzut bunătate pură, dragoste sinceră...

Atunci, copilă fiind, am pus supunerea băiatului și lipsa de reacție pe seama fricii de sora lui mai mare, dar acum știu că sora lui era, de fapt, mică de tot, iar el, un puiuț de om pe lângă ea, era cel mare... Mare prin bunătatea lui, prin puritatea suflească.

Altă dată, niște copii i-au luat bicicleta și făceau giumbușlucuri cu ea, mergeau într-o roată, loveau bordura și încercau să-i facă în ciudă băiatului că l-au deposedat de bicicletă și că i-ar putea-o strica, dar el îi privea zâmbind și se bucura de bucuria lor, neimaginându-și, poate, că bucuria lor era, de fapt, răutate și dorință să-l supere. Mi-l amintesc râzând cu tot sufletul, fără pic de îngrijorare pentru bicicleta lui. 

Anii au trecut și sora băiatului a plecat la casa ei, lăsându-și fratele singur și fără ajutor, în casa veche și sărăcăcioasă, în care ploua prin acoperișul degradat. Lumea o condamna pe sora lui, dar el vorbea mereu frumos despre ea, aparând-o cu tot felul de argumente și justificări naive... 

Privind în urmă povestea acestui băiat am realizat că acest suflet nu s-a supărat niciodată pe nimeni... cu atât mai puțin pe Dumnezeu, pe care nu-l condamnă pentru handicapul pe care-l are și căruia îi mulțumește pentru tot, chiar dacă îi este greu, chiar dacă are atât de puțin... chiar dacă e singur. 

L-am revăzut după ani și am constatat că are același chip senin, același zâmbet și niciun pic de răutate în suflet. Mulți l-au testat, mulți i-au pus nervii la încercare, dar el a răspus mereu zâmbind, chiar și celor care l-au insultat și care au căutat să-l rănească. E un suflet care m-a inspirat... și mi-aș dori să pot fi ca el... Vreau să fiu ca el! 

De ce ne-am urâți ca aceia care sunt urâți cu noi, de ce ne-am înrăi ca aceia care sunt răi cu noi, de ce ne-am tulbura pacea sufletească? Să zâmbim, să-i iertăm pe cei care nu ne iubesc și care caută să ne rănească și să fim recunoscători pentru tot, buni și senini, așa cum este băiatul care nu s-a supărat niciodată...

Cu drag, pentru T.

Fragment din Cartea Insomnii