Odată ce realizezi că meriți ceea ce e mai bun...

Astăzi, de ziua bunătăţii spontane, am ales să fiu şi eu bună... dar cu mine. :) Mi-a venit şi mie rândul. Şi am decis să fac puţină ordine în viaţa mea, să fac schimbări benefice, să renunţ la ceea ce este toxic pentru mine, la ceea ce îmi încurcă planurile, îmi iroseşte timpul şi îmi fură pacea inimii. Am decis să-mi ofer ceea ce merit, nu ceea ce sunt alţii dispuşi să-mi dea. Asta presupune să renunţ la relaţiile inutile şi dăunătoare, la prieteniile de faţadă şi superficiale.

Îmi aduc aminte cât de mult am suferit în trecut din cauza unor persoane care nu m-au vrut, care nu au reuşit să mă cunoască, să mă iubească sau măcar să mă accepte. Am plâns şi am considerat fiecare despărţire o pierdere, ca să realizez mai târziu că fiecare despărţire a fost un câştig, că fiecare om care a plecat i-a făcut loc altuia mai bun.

Acum nu mai sufăr după oameni decât dacă aceştia mor. Dar pentru cei care aleg să plece, pentru cei care nu mă plac şi care nu sunt capabili să mă înţeleagă, nu voi mai consuma nicio lacrimă, nicio emoţie, nicio secundă din timpul meu. Mă despart bucuroasă de persoane care trebuie mereu convinse, care au mereu nevoie de justificări, care au aşteptări nerezonabile şi cărora trebuie să le cerşesc respectul şi iubirea. Mă despart bucuroasă de persoane care-mi arată că nu au nevoie de mine și pentru care nu însemn nimic. Mă despart bucuroasă de persoane care strică mereu armonia, care mă încarcă negativ, mă obosesc și care dau dovadă de răutate și egosim.

Nu mai fac niciun compromis de dragul de a păstra o relaţie… şi realizez acum cât de mult am greşit când nu am renunţat la anumite persoane doar pentru că oameni dragi mie aveau o relaţie bună cu ele. Să tolerezi persoane care nu îți plac doar de dragul altora este o mare greșală.

Din clipa în care cineva atentează la pacea mea sufletească, din clipa în care cineva îmi arată lipsă de respect, aleg să renunţ, să-mi fac un bine. Pentru că am înțeles că numai eu pot fi atât de bună cu mine încât să fac alegeri bune pentru mine.

Cu ceva timp în urmă am scris pe facebook aces text:

“Nu ştiu ce-i face pe unii să creadă că după ce te-au tratat fără respect şi ţi-au întors spatele (pentru vreo prostie din cauza căreia s-au crizat aiurea), pot pretinde să uiţi şi să le fii acelaşi prieten ca înainte. De ce cred unii că prietenii sunt obligaţi să suporte crize, istericale şi apucături lipsite de respect? Cine nu-şi poate ţine în frâu orgoliile şi cine suferă de mania persecuţiei ar trebui să-şi asume că pierde prieteni. A fi prieten nu înseamnă a suporta orice, a ierta orice, a te lupta mereu să convingi de sentimentele tale şi a te justifică la fiecare criză paranoică... Şi mi se pare aberant să crezi că te mai vreau în viaţa mea după ce mi-ai arătat că nu dai nici 2 bani pe mine şi că te poţi lipsi de mine de îndată ce nu ţi-am făcut pe plac.

Atunci când nu mă mai simt în siguranţă într-o relaţie, când relaţia aceea îmi produce mai mult disconfort decât plăcere, când simt că-mi este îngrădită libertatea şi că nu-mi sunt înţelese intenţiile, când nu mă mai simt dorită şi respectată, renunţ. Şi nu mă răzgândesc la prima dovadă de afecţiune. N-am nici timp, nici nervi să mă joc de-a prietenia... Nu pot trece peste obrăznicie, peste nesimţire şi peste atitudini dispreţuitoare. Iar cei care cred că pot pupa din nou obrazul pe care l-au plesnit, se înşală amarnic.

Anumite uşi pe care ieşi trântindu-le nu se mai deschid niciodată... Devin ziduri de protecţie.“