Am mai spus asta cândva și unii s-au amuzat: când cineva pierde în greutate lumea compătimește persoana respectivă și se întreabă ce suferință o fi avut, dar când cineva se îngrașă peste măsură nimeni nu se gândește că are o problemă gravă și că în cele mai multe cazuri este una emoțională...
Izolarea, mâncatul compulsiv, agresivitatea, paranoia, răutatea și tendința de a poza în victimă sunt semne că o persoană are nevoie de ajutor. Nu subestimați gravitatea problemelor cuiva, ceea ce pentru noi pare o situație banală, pentru altcineva poate fi o adevărată dramă. Pentru că, nu-i așa, fiecare suflet are "imunitatea" lui...
Cât despre voi, dragi prieteni, cei care sunteți triști, apatici, depresivi, care nu vă mai găsiți locul, vă îndemn să faceți schimbări. Ieșiți dintre cei patru pereți ai casei voastre, faceți tot ceea ce vă stă în putere ca să renunțați la dependențe (mai ales la cele nesănătoase, cum ar fi izolarea în lumea virtuală și mâncatul compulsiv), eliminați din viața voastră ceea ce vă face rău, schimbați-vă stilul de viață, renunțați la oamenii toxici și la cei negativiști și nemulțumiți care se plâng mereu, nu stați lângă cei care vă alimentează depresiile, senzația de neputință și tendința de victimizare. Faceți ceva nou, împrieteniți-vă cu sportul, ieșiți în parc, la spectacole, învățați ceva nou, citiți, renovați sau reamenajați prin casă, dar nu stați zăcând în paturi și fotolii, singuri și fără activități sănătoase.
Și foarte important: apelați la specialiști, la psihologi. Depresia nu este o rușine și nu este de neglijat, nu prea trece de la sine, declanșată fiind de un dezechilibru chimic cerebral și trebuie să i se acorde o importanță la fel de mare ca oricărei afecțiuni. Mai ales că nu are nimic de-a face cu deznădejdea care survine de regulă din cauza unei decepții și care se estompează și dispare fără tratament și medicamente prescrise de un specialist.
Iubiți-vă voi și pentru cei incapabili să vă iubească, nu mai tânjiți după iluzii, nu mai amânați acceptarea adevărurilor evidente, nu vă mai amăgiți, nu vă mai puneți viața pe pauză așteptând să primiți ceea ce alții nu vor sau nu sunt capabili să vă ofere, nu vă mai expuneți pericolelor, prețuiți-vă sănătatea și viața.
Căutați bucuriile mici, iar atunci când aparent nimic nu vă mai bucură, când nu vă mai găsiți rostul, deveniți voi bucuria și sprijinul cuiva. E o metodă minunată de vindecare să ajuți pe cineva, să-i fii pace și mângâiere...
Toate trec așa cum vin. Unele sosesc în viața noastră ca lecții, altele ca etape ale evoluției noastre, iar unele dureri ne fac puternici și frumoși, vă asigur de asta.
Și dacă tot am vorbit despre depresie, vă recomand cu drag cartea "Învinge depresia înainte să te învingă ea pe tine".
Ce facem atunci când cel de lângă tine trece dintr-o depresie în alta...îl abandonezi?! Sau îți distrugi viața și te scufunzi cu barca...
RăspundețiȘtergereDepresia afectează pe toți din jurul celui bolnav!
E atât de compicat...
Durerea pierderii unui copil nu ne face nici mai puternici nici mai frumoși, aceasta durere este purtata amarnic în sufletul mămicilor.
RăspundețiȘtergerecu doi copii mici si fara ajutor cum sa depășesc depresia...??sa.i las în casa si sa ma duc sa ma distrez..sau sa.i dau la un orfelinat?stau lângă ei si poate cand ei vor mai crește si depresia si starea mea de rau va disparea
RăspundețiȘtergereCat timp aveți copiii mici,sunteți permanent solicitată ca timp și atenție.Nopti nedormite,boli,pierderea răbdării,neputință de a face tot ceea ce îți propui.E de înțeles și mamele care au copii mici și nu beneficiază de ajutorul bunicilor cunosc foarte bine situația.Desi pare greu de înțeles,vor trece și aceste clipe însă odată cu ele și bucuriile varstelor mici.Cei mai mulți copii se îmbolnăvesc,cele mai multe mame sunt obosite,mai coboară din standarde,se mai odihnesc odată cu pruncii pentru a putea rămâne pe o linie de plutire.O mama odihnita,va avea mai multa rabdare,îngăduință și se va putea bucura mai mult de copiii ei.
RăspundețiȘtergere