Unei mame...

În cartea Insomnii am un text care se numește Unei fiice - și în care multe mame s-au regăsit. Textul a generat controverse și frustrări în rândul unor fiice adolescente care se simt neînțelese, controlate, îngrădite... 

Am fost acuzată că nu mă pot pune în locul lor, că sunt părtinitoare. De aceea am ales să fiu și de partea lor.

Draga mea mamă,

știu, mi-ai dăruit viața și îți sunt recunoscătoare, însă viața fiind un dar, nu îl revendica, nu-mi tot reproșa că m-ai adus pe lume, nu încerca să-mi scoți ochii cu asta.
Pentru că dacă mi-ai dat viață, atunci aceasta îmi aparține. Sigur, ai tot dreptul să-mi dai sfaturi, desigur că tu ai experiența vieții, știu și că dorești tot ce este mai bine pentru mine, însă nu-mi impune ce alegeri să fac. Sunt ale mele, înțelegi? E viața mea, sunt alegerile mele.
Nu face din mine un trofeu, nu face din mine unealta cu care îți croiești drum către scopul și ambițiile tale. Nu încerca să realizezi prin mine ceea ce nu ai reușit tu, ceea ce ți-ai fi dorit și nu s-a împlinit, ceea ce ai visat și nu s-a materializat în realitate.
Chiar dacă m-ai educat frumos, este posibil ca sistemul nostru de valori să fie diferit. Pentru că lumea s-a mai schimbat între timp, nu știu dacă în rău sau în bine. Dar e cu siguranță diferită. Și aș vrea, dragă mamă, să trăiesc după bunul meu plac, nu după așteptările lumii, așa cum ai fost tu obișnuită. Te rog din suflet, arată-mi că îți pasă mai mult de mine decât de părerea și gura lumii și ai încredere că voi avea eu grijă de integritatea mea și fizică dar și morală.
Nu mă mai trata ca pe o deșucheată doar pentru că mă îmbrac altfel decât consideri tu potrivit, nu interpreta libertatea ca pe o depravare și nu-ți imagina că niște haine moderne și altfel decât aveai tu la vârsta mea îmi pot știrbi demnitatea sau îmi pot schimba caracterul.
Și te mai rog să nu-mi subestimezi inteligența și să accepți că anumite etape sunt necesare în evoluția unui copil. Și-atunci dă-mi voie să și greșesc, fiindcă anumite erori sunt tot etape necesare evoluției mele.
Când mă vezi abătută încearcă să mă mângâi, când am un eșec asupra căruia m-ai prevenit, te rog nu-mi pune sare pe răni cu acel “ți-am spus eu!", deși așa este, mi-ai spus. Dar tot tu mi-ai spus că până nu se lovește singur omul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos.
Vorbește-mi ca celei mai bune prietene, mamă, nu răstit ca unui dușman. Și te rog ca pe lângă critici și observații să mă și lauzi când merit, să îmi adresezi și cuvinte duioase și de încurajare, am mare nevoie de ele în lumea asta care atât de mult dezaprobă, atât de mult critică și atât de tare știe să dușmănească.
Nu mă mai compara cu alți copii, fiindcă nici eu nu te compar cu alte mame. Nu-mi mai aminti că alți copii, deși au mai puțin decât mine, învață mai bine, fiindcă nici eu nu te compar cu alți părinți care le oferă copiilor mai mult și sunt recunoscătoare exact pentru ceea ce puteți să faceți pentru mine.
Nu-mi reaminti mereu cât de mult ai muncit și câte ai sacrificat pentru mine și nu mă mai face să mă simt vinovată pentru orice primesc de la voi sau pentru durerile tale. Știu că nu îți este ușor și cu siguranță va veni ziua când voi înțelege pe propria piele tot ce trăiești tu acum. Însă, te rog, lasă-mă să mai fiu copil, să mai fiu naivă, să greșesc, să visez aiurea, să-mi fac prieteni (poate nepotriviți, dar de la care să învăț cum să nu fiu), lasă-mă să mă bucur de adolescență, să nu am încă griji de oameni mari, să mă simt protejată și în siguranță, să mă bucur de acest "acasă" de care îmi va fi atât de dor cândva...
Fii cea mai bună prietenă a mea, draga mea mamă. Iar dacă uneori nu-ți spun totul, nu este pentru că te subestimez sau pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că vreau să te menajez, să nu te încarc și mai mult, conștientă că orice durere a mea pentru tine ar fi un supliciu.
Și să știi că deși uneori nu-ți spun asta, sunt conștientă de eforturile pe care le faci pentru mine, dar și de renunțările tale ca să-mi fie mie bine.
Mi-aș dori mult să nu te mai neglijezi. Să nu uiți că ești și femeie, nu doar mamă, că ai și drepturi, nu doar îndatoriri. Mi-ar plăcea să văd că îți oferi momente de relaxare, că te bucuri și tu, că te răsfeți, că îți permiți din când în când câte o zi în care să faci doar ce vrei și ce-ți place și toate astea fără să te simți vinovată.
Te rog iartă-mă pentru toate grijile, pentru toate emoțiile, pentru tot stresul care vine la pachet cu un copil. Iartă-mă pentru toate „Mulțumesc”-urile pe care nu ți le-am spus, pentru toate momentele în care fără să vreau te-am făcut să crezi că nu te respect sau că nu te prețuiesc.
Nu-ți pot promite că voi fi un copil perfect, dar mi-aș dori să fiu, sper mereu să nu te dezamăgesc și visez ca într-o zi să fii mândră de mine.
Tu pentru mine ești perfectă și inima care-mi bate în piept, bucată din inima ta, te va iubi cu fiecare bătaie a ei până la sfârșit. 

Fiica ta pentru totdeauna. ❤️

Fragment din cartea Iubitelor mele prietene - de Irina Binder și Carmen Voinea-Răducanu