Scriu de aproape 10 ani pe blog și pe facebook. În acești 10 ani m-ați văzut vreodată să jignesc pe cineva, să vorbesc urât despre cineva, să instig lumea împotriva cuiva?
M-ați văzut vreodată să spun ceva negativ și urât despre vreun alt scriitor, mai ales despre cei care m-au denigrat pe mine?
M-ați văzut vreodată criticând și făcând batjocură de munca și de creațiile cuiva?
NU m-ați văzut și nici nu mă veți vedea vreodată făcând așa ceva. Și cred că asta spune suficient despre mine.
Am putut trăi liniștită și fără să simt nevoia să mă răzbun pe cei care m-au insultat, mi-am văzut de drum fără să-mi fac dreptate singură, fără să mă revolt, fără să împroșc cu noroi înapoi.
Dacă am putut ajuta pe cineva, am făcut-o cu drag și dezinteresat.
Nu am subestimat publicul, l-am lăsat să aleagă și să decidă fără să-l influențez, nu m-am comparat cu nimeni, nu m-am lăudat cu succesul meu și nu am arătat ce caractere deplorabile au unii dintre cei care m-au denigrat sperând că așa vor ieși în evidență și se vor vinde mai bine.
Și nici nu urăsc pe nimeni. Ba chiar le doresc numai bine celor care mă urăsc gratuit și le doresc să aibă ambiții frumoase, să-și reevalueze prioritățile, să nu se mai laude și să nu se mai compare penibil și să învețe că nimic nu este mai onorant, mai frumos, mai valoros și mai presus decât a fi OM.
Anii aceștia, plini de experiențe de tot felul, m-au maturizat. Am devenit imună la prostie și la răutăți. Cu cât mă urăsc unii mai tare cu atât mă iubesc eu mai mult și nu-mi iau nicio secundă din viață ca să mă supăr, ca să mă stresez și ca să mă întunec doar pentru că unii sunt nefericiți și nu au loc de mine sub soare.
Toate gândurile, cuvintele și faptele noastre rămân în urma noastră… Eu nu vreau să las mizerie și urât în lumea asta… Las această dezonoare elitei de “culți”. 😁
„Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută buna-cuviință.
Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul!
Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște bădărani și niște răi la suflet.
Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații.”
Fragment din cartea Primejdia Mărturisirii de Nicolae Steinhardt
Niciun comentariu