Mulți ne plângem de prieteni, de faptul că ne-au dezamăgit, că ne-au rănit și ne-au înșelat așteptările... Dar câți dintre noi ne întrebăm, onest, măcar din când în când, ce fel de prieteni suntem la rândul nostru? Câți dintre noi suntem capabili să ne privim obiectiv, să ne analizăm cu sinceritate și să recunoaștem că și noi i-am rănit pe cei dragi și că ne-am dezamăgit de suficiente ori prietenii? Câți dintre noi suntem conștienți că nu suntem perfecți și că la alții vedem imediat tocmai greșeli pe care le facem și noi dar, fără să ne pese de ceilalți, ni le trecem cu vederea? Și câți dintre noi avem capacitatea de a recunoaște că poate noi greșim mai mult și mai des decât cei cărora le reproșăm că ne dezamăgesc?
Câți dintre noi ținem doar evidența greșelilor prietenilor noștri, nu și a greșelilor proprii?
Câți dintre noi cântărim și binele pe care l-am primit atunci când ne judecăm un prieten, nu doar binele pe care l-am oferit?
Nu, prieten drag... acum nu scriu despre tine, citește-mă cu atenție. Tu ești perfect. Tu nu ai greșit niciodată, tu nu ești capabil să fii incorect. Tu ai voie să spui orice, tu ai întotdeauna dreptate, ție îți este permis să mă jignești, să mă judeci, să-mi reproșezi, să revendici. Ai dreptul să mă faci să mă simt adesea vinovată că nu am reușit să fiu la înălțimea așteptărilor tale. Pentru că așa fac prietenii adevărați: îți văd doar minusurile iar atunci când nu le ai, le inventează...
Prietenii adevărați, așa cum ești tu și doar tu, nu simt nevoia să-ți mulțumească sau măcar să te respecte pentru ceea ce ai făcut și ai însemnat bun în viața lor. Fiindcă ei nu văd străduințele tale și consideră că totul li se cuvine. Ei simt nevoia doar să lovească în tine atunci când nu ai reușit să-i mulțumești sau i-ai deranjat cu ceva, dar nu simt și nevoia să-ți fie mângâiere, pace și lumină.
Prietenii adevărați te fac să te simți mic atunci când nu ești așa cum pretind ei să fii. Pentru că totul este doar despre ei, nu și despre tine. Doar tu trebuie să le fii prieten, nu și ei ție. Doar tu le datorezi timp, bunătate, răbdare, dragoste, solicitudine, prietenie. Tu ești obligat să îi placi și să-i accepți așa cum sunt: cu exagerările lor, cu egoismul lor, cu lipsa lor de considerație și empatie față de tine. Tu ești dator să le tolerezi tot felul de ieșiri lipsite de eleganță, să le ierți orice gafă, să le treci cu vederea egoismul, ipocrizia, trădările. Și să uiți mereu și de îndată orice gest cu care te-au rănit. Așa o fi, în felul în care văd ei prietenia...
Dar până când? Care este limita? Pentru că totul are o limită. Cum și fiecare dintre noi are o limită, o graniță care nu ar trebui să fie forțată de nimeni, în niciun fel.
Eu, azi, acum, îmi promit din nou că mă voi îndepărta de toți cei care consideră că nu le-am fost o prietenă bună. Când chiar le-am fost acestor nerecunoscători. Mă voi retrage din viețile tuturor acelora cărora nu le sunt destul și... nu le-am dat destul. Mă voi distanța de toți cei cărora le-am înșelat așteptările, desigur nerezonabile, și pentru care, oricât aș încerca, nu reușesc să fiu și pace și bucurie, așa cum vreau să le fiu și așa cum ar trebui să fie întotdeauna un prieten.
Pentru mine nu există sentiment mai copleșitor și mai dureros ca incapacitatea afectivă și materială de a mulțumi pe cineva, mai ales atunci când nu cer nimic în schimb...
Refuz să fiu cauza nemulțumirilor, a frustrărilor și a tristeților cuiva. Refuz să mă degradez și să cobor sub un anumit nivel de eleganță pierzând timp prețios cu discuții inutile. Refuz să mai ascult reproșuri, să fiu sac de box pentru cei incapabili să-și rezolve problemele personale și dramele emoționale.
Refuz să îmi mai tulbur sufletul și să-mi stric ore și zile din viață pentru a asculta critici de la oameni cărora oricât și orice le-ai da nu le este de ajuns.
Refuz să le mai fiu prietenă celor care nu-mi sunt prieteni.
Oricât de mult ne-am dori să îi iubim pe toți, nu-i putem iubi cu forța și pe cei care nu se lasă iubiți și care nu știu să primească și să vadă iubirea.
Oricât de mult ne-am dori să-i salvăm pe toți, nu-i putem salva pe cei care nu vor să fie salvați. Nu vom putem salva niciodată omul de el însuși, de viciile lui, de neputințele lui, de negarea, întunericul și demonii din el. Nu putem ajuta oameni care nu vor să fie ajutați și care nu recunosc că au nevoie de acel ajutor salvator, oferit cu înțelegere și iubire. Nu putem ridica oameni care nu cred în nimic, care nu iubesc nimic, cărora le place să fie mărunți și mereu la pământ. Și, mai ales, care nu se iubesc și nu se respectă nici măcar pe ei.
Este foarte important să învățăm când și cât trebuie să ne implicăm în viețile altora. Fiindcă nu ne putem prăbuși cu fiecare, așa cum nu ne ridicăm cu fiecare, mai ales că majoritatea oamenilor te trag după ei doar în jos, niciodată luptând să te ridice și atunci când sunt pe culmile împlinirii...
Nu ne putem îmbolnăvi cu fiecare om în parte, nu ne putem tăvăli în mocirlă cu fiecare om în parte, nu putem muri cu fiecare om în parte.
Și nu putem trăi dramele tuturor, nu putem trăi și viețile altora fiindcă noi avem doar timpul nostru la dispoziție, nu și pe al altora. Și trebuie să ne trăim viețile noastre, timpul nostru. Frumos, decent, în armonie, iubire și binecuvântare.
Ce-am trăit rămâne trăit, ce-am pierdut rămâne pierdut, ce nu am trăit rămâne netrăit. Și trebuie să învățăm că iubirea nu presupune să renunți la tine... Dacă ai face asta ar însemna că doar iubești, nu și că ești iubit. Și că accepți asta cu fruntea aplecată. Și cine și de ce și-ar dori și ar accepta asta, o viață fără șansa de a primi iubire?...
E si mai trist cand prietenii carora doar tu le esti prieten, este chiar fratele sau sora ta...cat de adevarat si de trist in acelasi timp ! Irina, esti minunata !
RăspundețiȘtergereDin păcate familia nu ne-o putem alege... Te îmbrățișez cu drag!
ȘtergereFoarte frumos si adevãrat stimatã doamnã.Avem foarte mult de învãtat.Multumesc din suflet.
ȘtergereCe e de facut atunci? Familia nu ne-o putem alege, dar nici nu putem inghitii la nesfarsit...
ȘtergereFoarte frumos spus ! N-ar avea rost, comentariile mele. Ar murdări. Mulțumesc !
ȘtergereDa e foarte greu în viața și uneori ne luptăm pentru drepturile noastre și așa ne trebuie trebuie mai multă atenție distribuitiva și nu spusă (e grea viața și sărăcia face rău printre oamenii și nu i normal măcar va mulțumesc mi am găsit gândurile în versurile dumneavoastră îmi, place că ziceți cea ce este bine).
ȘtergereIrina, eu chiar m-am intrebat de cateva ori cum de esti prietena cu unii oameni pe care eu ii vad total opusi de tine. Nu vreau sa te superi dar am vazut printre prietenii tai oameni care te fac de rusine cu purtarea lor si carora le accepti cam multe faze....
RăspundețiȘtergereTe asigur că nu toți sunt prietenii mei. Sunt cunoștințe. Prietenii mei nu m-ar pune în ipostaze nefavorabile. Prietenii mei sunt decenți, sunt de omenie. Mă dezic de oricine susține că-mi este prieten și nu dă dovadă de omenie și bun simț.
ȘtergereȘi da, am acceptat oameni cu defecte și greșeli, nici eu nu sunt perfectă, i-am acceptat pentru că mereu mă încăpățânez să văd doar binele și frumosul dintr-un om și cred că oamenii au momentele lor de rătăcire, dar când văd că nu suntem compatibili, că ei nu se schimbă, îmi văd de drum.
,, Prietenii mei nu m-ar pune in ipostaze nefavorabile" aha... de vb asta stiai ?? ,,Ridica prostu in slavi si va face ce vrei tu "
Ștergere,, Nu da dovada de omenie si bun simt" sa inteleg ca daca iti ofer ceva sunt cel mai bun prieten al tau?? Uite ca eu te cert si te critic.. iti vreau rau sau bine ?? pot sa zic bravo, dar sa nu imi pese deloc de tine.
,, ddar cand vad ca nu suntem compatibili, ca ei nu se schimba" cum ai acceptat tu acel om cu defecte si greseli daca tu vrei sa il schimbi ?? Oamenii nu se schimba, il accepti asa cum e, daca chiar iti doresti sa fii cu acel om care are defecte si greseli , te schimbi tu .. te duci pe drumul lui... si nu astepti ca el sa vina pe drumu tau ... dar stai ..app.. ne nastem singuri, murim singuri ...fiecare are drumu lui, in drumul nostru incercam sa convietuim, sa traim cu o persoana de sex opus pentru unele nevoi.. asa e in viata.. ne folosim unu de altu pentru ca lumea sa nu ne critice sau sa ne judece.. dc ne'ar pasa de critica lor?? pentru stima de sine ...
Si da.. interesant articolul, ma regasesc perfect. Dar tot ce am facut pentru ei, timpul petrecut cu ei , viata, banii cheltuiti alaturi de ei, sa stii ca nu imi pare rau , pentru ca in viata mea am facut o greseala... enorma.. fara sa realizeze, din lacomie, obisnuiti sa fie avari si sa profite, m'au scos din ditamai problema... Problema mea a devenit problema lor, ca si cum si-au platit datoria fata de mine .
Este ciudat sa simt in textul tau relatia dintre mine tatăl meu...🙄😥 foarte trist.
RăspundețiȘtergereFelicitări,imi ajungi la inima
Orice sentiment frumos ( iubire, prietenie) există doar atâta timp cât este dăruit necondiționat. Adică, pur teoretic. Contextul unei vieți sociale reale nu ne permite neconditionarea. Nu este neaparat ceva rău. Instinctul de supraviețuire se manifestă fără voința noastră. De la Iisus Hristos încoace am evoluat mult la capitole precum empatie, compasiune, iubire. Probabil că vor mai trece 2000 de ani până când vom fi evoluat emoțional încă pe atât. Încă învățam, evoluăm și călătorim spiritual, fiecare cum poate sau...nu poate.❤
RăspundețiȘtergereAdevarat! Neconditionat! Dar cand dai ,si dai si iar dai,si cel de langa tine asteapta doar sa oferi,sufletul tau cu ce se hraneste ? Dai unui om care raspunde sentimentelor tale,altfel risti sa se hranesca cu tine si asta nu e bine,o spun din proprie experienta!!! Eu dau fara sa cer nimic in schimb ,am iubit neconditionat ,pana m-a lasat fara vlaga,asta nu e ok ,crede-ma!!!!!
ȘtergereAi un suflet frumos! Te citesc cu drag. ❤️🤗😘
RăspundețiȘtergereAdina 😊
Cat adevăr în tot ceea ce scrii.. Felicitări ești minunata.. Niciodată nu poți sa mulțumești pe cineva... Mulțumesc pentru tot ceea ce scrii..
RăspundețiȘtergere"Fiindca pe pamant nu este nici un om fara prihana, care sa faca binele fara sa pacatuiasca."
RăspundețiȘtergereBinecuvântari eterne, Suflet drag !
da cel mai dureros e cand sunt persoane din familie .pe care nu iii putem alege dar nici lasa sa faca ce vor pe motivul acesta.
RăspundețiȘtergereCred că este o lecție pe care viața ne-o predă și o învățăm până la sfârșit. Uneori o înțelegem și o aplicăm, alteori ne lăsăm duși de val și ne întoarcem la pornirea de a sfătui/ajuta, de a ne implica fără să ni se ceară. Cred că cel mai bine este să nu avem așteptări, astfel nu vom avea dezamăgiri, sau cel puțin, vom trece mai ușor peste ele.
RăspundețiȘtergereZic să avem mai multă răbdare,în și cu orice situație, să nu mai acționăm impulsiv, ci să cântărim bine vorbele, faptele și orice situație, atât ale noastre, cât și cele din exterior.
S-avem liniște în suflet!
Foarte frumos Mulțumesc pentru rînduri aveam nevoie de confirmare, așa am gindit și așa am avut conflicte în familie dar n-am avut taria să le spun cu cuvintele mele. Multumesc că vam citit rîndurile și le-am oferit spre citire.
RăspundețiȘtergereÎmi place tot ce scrie draga Irina,mulțumesc pentru tot !
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/dFiuKweGokw
RăspundețiȘtergereVampiri energetici! Ai avut, Irina, astfel de experiențe in viața ta? Bănuiesc ca da. Eu am întâlnit un astfel de “prieten” și am suferit mult, mult prea mult... m-a transformat din înger in demon aceasta experiența și, după opt ani de zile de la sfârșitul ei, încă mai am vizibile cicatricile biciurilor cu care mi-a fost lovit sufletul. Am ajuns la limita aia peste care refuzi sa mai dai, nu mai poți și nu mai vrei. Devii chiar masca pe care ai tot afișat-o pentru a te proteja. Scrii frumos și îți urez succes in tot ceea ce faci sau vrei sa faci.
RăspundețiȘtergereDraga Irina, imi plac mult articolele tale pe care le consider foarte educative. Bine ar fi sa le citească si cei vizati, poate asa s-ar corecta.
RăspundețiȘtergereSi eu am multe experiente cu prieteni, dar cea mai recenta m-a imbolnavit la propriu. Am avut o prietena care a incercat sa-mi ia totul chiar si identitatea.era obsedata de mine,ma copia pas cu pas,sotul meu si prietenii imi spuneau ca nu se poarta normal,ca e obsedata, dar eu nu voiam sa vad lucrurile asa. Mi se parea normal ca ea sa isi cumpere aceleasi lucruri ca si mine pana intr-o zi cand la o petrecere eram imbracate identic.Atunci am realizat ca daca eu imi luam cizme albe isi lua si ea exact la fel, daca eu imi luam palton rosu si ea la fel.In casa ei gaseai exact lucrurile mele, aceeasi mobila,aceleasi farfurii,efectiv ii trebuia si ei tot ce aveam eu.
Abia acum cand merg la psiholog m-a lamurit ca nu era un comportament normal si ca ea era obsedata de mine.
Ajunsesem sa nu mai pot face nimic fara ea, vroia sa fie peste tot cu mine, am luat-o in majoritatea concediilor, am luat-o la ai mei la tara si daca mergeam undeva fara ea imi scotea ochii si se victimiza in ultimul hal. Eu nu puteam avea intimitate cu sotul meu ca statea la noi pana in miez de noapte. S-a bagat in seama cu toti prietenii mei, cum cunostea pe cineva ii cerea prietenia pe facebook si ii cerea numarul de telefon, le comenta tuturor cu complimente, ii suna si iesea cu toti, efectiv se baga cu japca in vietile Lor si voia sa fie placuta si iubita de toti. Pana la urma a incercat sa-mi ia si sotul. A inceput sa ma faca pe mine sa nu mai par buna, ma critica de fata cu el, incerca sa iasa ea in evidenta si sa arate ca era mai buna decat mine.
Ajunsesem sa nu o mai suport, parca nu mai aveam deloc intimitate, venea la mine cand voia si umbla prin toata casa, trebuia sa stie ea tot ce am si ce fac, analiza fiecare lucru si imi cerea socoteala pentru tot ce faceam. Ma simteam invadata si controlata de ea, nu o mai suportam. Era si foarte negativa, mereu se plangea de ceva, mereu reprosa ceva si orice faceam nu era multumita.
Cand am incercat sa o indepartez putin a luat-o razna, imi trimitea mesaje cu reprosuri si se plangea tuturor ca nu ma port frumos cu ea. Prietenii mei nu o placeau deloc pentru ca era obositoare, mereu critica si comenta, ne facea de rusine cand ieseam pentru ca vorbea urat si facea glume proaste, ea nu tinea cont ca erau copii sau varstnici in preajma si scotea pe gura toate prostiile. Nu o mai suporta nimeni si nu o mai chemam la petreceri, ne feream cu totii de ea, dar odata a aflat ca ne-am intalnit la niste prieteni care si-au luat casa noua si a facut un circ monstruos. Atunci i-a spus sotul meu ca nu suntem obligati sa o chemam peste tot si ca oricum grupul nostru de prieteni nu o place si a incercat sa ii explice de ce, dar ea nu a inteles nimic si a inceput sa ma acuze ca o indepartez si ca vreau sa ii iau tot. Asa a inceput sa ma urasca si sa incerce sa imi strice toate relatiile, a facut un grup cu toti prietenii mei si le-a spus vrute si nevrute, ca i-am barfit si alte minciuni. Chiar si pe invatatoarea fetitei mele a avertizat-o si i-a spus minciuni. M-a facut de ras peste tot.
Relatia cu ea a fost un cosmar si imi pare rau ca am acceptat-o de la inceput si am trecut cu vederea anumite lucruri care o defineau. Am zis ca nimeni nu e perfect si ca e o fata buna, dar nu stiu ce am vazut eu bun in ea. Mi-a stricat cativa ani din viata, chiar si acum am senzatia ca ma urmareste si va urma sa-mi faca scandal pentru ceva ce nu ii convine. Nu-mi mai trebuie prietene, in asa hal m-a adus.
Ti-am povestit pe scurt experienta mea poate scrii vreodata si vor invata si altii sa nu treaca prin ce am trecut eu.
Te imbratisez si iti multumesc pentru scrierile din care invat mereu si imi alina sufletul. Mult succes!
Important este ca nu ti-a luat sotul ...unora li se intampla si asta ....
ȘtergereSfântul Antonie, aflat în deşert, când a fost întrebat cum îi deosebeşte pe îngerii care vin la el umili de diavolii care vin sub înfăţişări strălucitoare, a spus că după felul în care te simţi după ce au plecat.
RăspundețiȘtergereSuflet frumos,unele "furtuni" relationale, odată cu durerea aduc clarificări, "curatarea" relațiilor în care doar unii investesc.E adevărat,pentru unii,doar tu ești prieten,fara a exista reciprocitate.Cand sesizez acest tip de relație în viata mea,fac "curat" si când ma sună, întreb direct: " cu ce te pot ajuta?" si dacă pot ajut.In acest fel prețuiesc timpul sa energia mea dăruind.le celor care au cu adevărat nevoie.Prietenia e un dar prețios, pe care nu.l putem primi de la oricine ai nu.l putem dărui oricui.
RăspundețiȘtergere