Când numele tău nu spune nimic și nu vinde suficient, ce faci? Te agăți de cei care au succes. De cei care trăiesc frumos, poate mai frumos decât tine. Și cum faci asta? Simplu, pentru mințile întunecate: îi denigrezi. Arunci noroi asupra lor cu răutate, fără motiv. Deși, dacă privim mai atent, există un motiv – invidia. Acea boală care roade sufletele neîmplinite, care transformă frustrarea în obsesie, care face din defăimare o misiune personală. Este, însă, o caracteristică a celor slabi, a celor măcinați de nefericire. Căci un om echilibrat, cu suflet curat, nu are astfel de porniri.
Din când în când, primesc mesaje de la cititori care îmi spun că unii autori se leagă de mine. Recent, cineva mi-a trimis o postare în care un „scriitor” își pierduse vremea debitând baliverne despre mine. Cât de jenant! Indiferent despre cine ar fi scris, ar fi fost la fel de lipsit de eleganță și fără sens. Am citit doar începutul și am abandonat. Nu simt nevoia să-mi cobor privirea asupra unor astfel de texte, darămite mintea. Știu deja cum funcționează acest mecanism al răutății gratuite și cum asemenea postări atrag comentacii dornici de scandal. Așa că am plecat, fără să ofer replica pe care unii o așteptau cu sufletul la gură.
Replică? La ce? La o colecție de invective? La un exercițiu de limbaj lipsit de demnitate? La o depravare intelectuală? Niciodată. Există un prag sub care nu voi coborî, indiferent cât de mult ar încerca alții să mă tragă după ei.
Și, gândindu-mă la asta, mi-am spus: în loc să scrii o astfel de postare, dragă scriitorule, nu mai bine ai fi dat un share unui caz social? Nu mai bine ai fi încercat să faci ceva frumos, să ajuți pe cineva? Dar apoi m-am trezit din acest vis utopic. Sperasem la prea mult.
Vă rog, încă o dată, să nu îmi mai trimiteți astfel de mesaje. Nu mă interesează ce spun unii despre mine și nici nu am timp de prostii. Prefer să-mi dedic energia lucrurilor frumoase, să vorbesc cu cititorii mei despre cărți, despre emoții, despre tot ce face viața mai bună. Nu despre cum unii aleg să decadă, să își murdărească singuri numele și să-și compromită reputația.
Ce trist este să vezi un autor – un om care ar trebui să promoveze cultura, frumusețea, valorile morale – transformându-se în generator de mizerie. Ce trist este să vezi cum își subestimează cititorii, cum îi transformă în spectatori ai unui spectacol al urii. Și mai trist este că el însuși nu înțelege că succesul nu se construiește pe distrugerea altuia. Mie, personal, mi-ar sta în gât pâinea câștigată astfel.
Știți ce lipsește cel mai mult? Rușinea. Acea limită interioară care te împiedică să cobori sub demnitatea umană. Rușinea de a te lua ca o boală de omul sănătos. Rușinea de a te transforma într-un personaj mărunt, în loc să te ridici prin propriile forțe. Și, mai presus de toate, rușinea de a arunca cu noroi în cineva pe care, într-o zi, s-ar putea să-l întâlnești față în față.
Dar știți care este ironia? Cei care se ocupă de astfel de lucruri nici măcar nu sunt scriitorii excepționali, cei care merită admirație. Nu sunt cei care scriu dumnezeiește, cu suflet și har. Aceia rămân demni, își văd de drumul lor, își respectă cititorii. Pe ei îi citesc, ei mă inspiră. Nu cei care cred că a fi scriitor înseamnă a crea scandaluri.
Succesul este un dar, dar și o responsabilitate. Contează nu doar cum scrii, ci și ce exemplu oferi, ce valori transmiți celor care te citesc. Iar unii dintre cei care se cred superiori, care se laudă că au un public inteligent, îi tratează, paradoxal, pe acești oameni ca pe o turmă ușor de manipulat. Îi îndeamnă la răutate, îi folosesc ca pe niște instrumente ale propriilor frustrări.
Au venit peste mine susținătorii unei astfel de persoane. Mesaje pline de ură, amenințări... Cu moartea?! Pe bune? Mă întreb, doamnă, atunci când instigi oameni împotriva mea, îți trece prin minte că printre cititorii tăi sunt și persoane dezechilibrate, persoane care ar putea duce lucrurile mult prea departe? Când te joci cu astfel de arme, îți asumi consecințele?
Și mai ales, te-ai întrebat vreodată cum ar fi dacă eu aș instiga lumea împotriva ta? Cât de repede s-ar întoarce roata? Dar nu, nu o voi face. Nu pentru că nu aș avea ce spune, ci pentru că refuz să cobor la acest nivel. Refuz să mă apăr în fața celor care nu contează.
Rămân aceeași. Nu mă murdăresc în troaca nimănui. Nu ripostez. Nu pentru că nu aș putea, ci pentru că nu mă interesează. Voi, pentru mine, nu existați.
Am treburi mai importante de făcut. Am oameni de ajutat, proiecte la care țin, suflete frumoase alături de mine. Îmi place să-mi trăiesc viața curat și frumos, în pace și bucurie.
Nu trebuie să mă justific în fața nimănui. Oricine poate spune orice dorește despre mine. De șapte ani sunt pe locul 1 în vânzările de carte – da, știu, unii înghit greu asta. M-am obișnuit cu răutatea celor care nu pot accepta succesul altcuiva.
Și, în final, le doresc tuturor un singur lucru: fericire. Atât de multă fericire, încât să nu mai simtă nevoia de a face rău.
Dar să nu uităm că ceea ce este scris rămâne scris… Iar noi devenim amprenta pe care o lăsăm în sufletele celor din jur.
Niciun om nu ar trebui să rănească un alt om, cu atât mai puțin pe acela care nu i-a greșit vreodată. Răutatea gratuită nu este doar un semn de slăbiciune, ci și o mărturie a propriilor neajunsuri sufletești.
Comportamentul celor care își irosesc energia în meschinării îmi întărește convingerea că sunt oameni profund singuri și nefericiți, lipsiți de prezența celor care să-i îndrume spre lumină, să le ofere iubire sau măcar să-i tragă de mânecă înainte de a se pierde în propriul întuneric. Pentru că, dacă aș cădea vreodată în această prăpastie a invidiei și urii, prietenii mei m-ar trezi la realitate. M-ar opri și m-ar ajuta să-mi înving demonii.
Așadar, nu, nu mă supăr pe voi. Doar vă privesc cu compasiune.
Cum era vorba aceea? „La toți ni-i greu…” Noroc că nu tuturor la fel.
Ah, și dacă cineva se simte băgat în seamă de această postare, să nu se flateze. Este doar o reflecție, un gând educativ. Dacă va schimba măcar un suflet, atunci a meritat.
Și lumea va fi mai frumoasă măcar cu încă un om. ❤️
Nu pot să înțeleg răutatea acelor oameni oricât mă străduiesc. Dacă nu îți place de un om sau de ceea ce face el, pur și simplu nu trebuie să-l urmărești. Dar să incurajezi spre amenințări și altele de acest gen chiar nu este normal. În loc de invidie, ar trebui să se lupte să devină și ei o versiune atât de bună încât să aibă același succes. Personal vă admir pentru că nu vă pasă de astfel de răutăți și pentru că nu le lăsați să vă afecteze! Dv știți cel mai bine ce aveți de făcut și sunt sigură că în ciuda răutăților nu o să vă opriți.
RăspundețiȘtergereTe ador,Irina Binder!Ești o minune de om.Să ai o viață frumoasă,o meriți!
RăspundețiȘtergerelumea este trista si de aici cred ca apare rautatea ...ai dreptate , in loc sa lase ceva in urma, ceva care sa infrumuseteze viata si lumea asta ei improasca totul cu ura si urat
RăspundețiȘtergereCă nu îi bucură succesul meu pot înțelege... dar ar trebui să îi bucure măcar faptul că din banii pe care îi câștig am făcut multe lucruri frumoase, am construit și reparat case pentru oameni necăjiți, am salvat vieți, am cumpărat cărucioare cu rotile, proteze, tratamente, am ajutat copii olimpici, susțin lunar câteva familii cu copii, plătesc meditații, plătesc psihologi să se ocupe de copii abuzați, am închiriat apartamente pentru oameni care au ajuns pe stradă, fac donații peste donații... știu, nu e frumos să te lauzi, eu nu mă laud, nu fac toate acestea pentru imagine, fac asta pentru că așa simt, rar am vorbit despre proiectele mele caritabile, unele au ajuns în presă fără voia mea, alteori a trebuit să vorbesc deoarece au fost implicați și alți oameni cărora le datoram mulțumiri publice și poate că ar trebui să dau exemplu cu ceea ce fac, poate așa se mobilizează și alții. Prietenii mei m-au copiat, au deschis Asociații umanitare, s-au apucat de tot fell de proiecte, au construit case, au utilat spitale...
RăspundețiȘtergereNu consider că fac ceva extraordinar, consider normalitate să oferi atunci când ai mai mult decât alții.
Pot înțelege frustrarea unora, invidia, dar unii exagerează și decad foarte rău... și este foarte trist, nu câștigă nimic, pierd timp, imagine și își pierd susținători. Fac lumea asta mai urâtă decât este, în loc să se folosească de accesul la public pentru a constui ceva frumos, fac mizerii... Din păcate știu că nu se vor schimba, asta este, fiecare pasăre pe limba ei piere. În urma mea poate nu vor rămâne capodopere literare, dar vor rămâne niște povești de viață, vor rămâne niște lucruri frumoase, vor rămâne oameni frumoși și tot ceea ce am construit.
Esti un exemplu pentru noi toti! Multumesc ca ma inspiri si imi faci viata mai frumoasa!
ȘtergereTe citesc de la inceput si nu m-ai dezamagit niciodata!
RăspundețiȘtergereAm invatat multe de la tine si mi-ai alinat sufletul in momente grele. Te iubesc si te admir pentru ca esti un om minunat!
"Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
RăspundețiȘtergereOmul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.” - Iisus Hristos -
Fii binecuvântat etern, cu liniste, bucurie, pace si fericire, drag Suflet frumos !
Draga mea Irina este normal sa faca spume la gura invidiosii.Ai succes, esti iubita, faci mult bine,ajuti enorm,te plimbi prin toata lumea si ai ce ei nu vor avea niciodata.
RăspundețiȘtergereAm vazut si eu o autoare romanca pe care poate o cunosti si care te vorbea de rau pe un grup de carti.Unii te aparau si ii jignea si pe ei!
Nu ii baga in seama. :*