Ce nu îmi place în Dubai

Am împărtășit pe Facebook multe impresii despre vacanța mea în Dubai - despre locurile care m-au fascinat, despre opulența și arhitectura incredibilă, despre experiențele care mi-au rămas în suflet. Dar trebuie să vorbesc și despre ceea ce nu mi-a plăcut, despre contrastul sfâșietor dintre luxul orbitor și sărăcia ascunsă în spatele cortinei.

Este tulburător să vezi cum unii oameni plătesc milioane pentru un simplu număr de înmatriculare la mașină, în timp ce alții împart o cameră de câțiva metri pătrați cu alte nouă persoane, muncind fără odihnă pentru un salariu de mizerie. Vin din Pakistan, Afganistan, India, Nepal, Africa - lasă totul în urmă pentru a le trimite acasă bani celor dragi.

Nu știu cum sunt alții, dar eu, uneori, simțeam un nod în gât când eram servită de acești oameni. Erau atât de supuși, atât de tăcuți, dar în același timp, atât de atenți, de grijulii. Nu aveau o amabilitate prefabricată, nu erau lingușitori. Erau sinceri. Și recunoscători că au măcar șansa de a munci.

Așa am cunoscut-o pe Nilusha, camerista din Sri Lanka, cea care s-a ocupat de curățenia camerei mele timp de două săptămâni.

Întotdeauna am fost atentă să las ordine în urma mea în hoteluri. Nu mi se pare corect să dau mai mult de muncă unui om care oricum are o sarcină grea. Consider că este suficient să aranjeze patul și să facă zilnic curățenie, nu să adune după mine. Am fost în vacanțe cu oameni care făceau dezastru în camerele lor și, când le spuneam că nu e normal, îmi răspundeau că "pentru asta sunt plătite cameristele". Pe unii i-am convins să fie mai ordonați. Pe alții, doar după ce le-am spus un zvon: că, dacă unii angajați ai hotelurilor descoperă că un oaspete își bate joc de muncă lor, îi iau periuța de dinți și freacă vasul de toaletă cu ea. 😏

Dar, lăsând glumele la o parte, nimeni nu ar trebui să fie tratat ca un servitor lipsit de demnitate.

Nilusha îmi zâmbea mereu cu o delicatețe care m-a impresionat. Îmi aducea apă zilnic și mă îndemna să mă hidratez. Îmi ura o zi frumoasă, îmi spunea că Dubaiul este un oraș sigur și că nu trebuie să îmi fac griji. Probabil că i-a plăcut de mine pentru că i-am spus să nu schimbe zilnic așternuturile și prosoapele, că eu sunt ordonată și că ar trebui să încercăm să reducem risipa de apă și efort uman.

Am stat de vorbă cu ea. Și am aflat că muncește în fiecare zi, fără nicio pauză. Că primește o singură lună liberă pe an. Că trebuie să facă curățenie în 30 de camere zilnic - să schimbe paturile, să aspire, să curețe băile, să șteargă oglinzile și praful. Că pentru toate acestea, primește echivalentul a 1300 de lei pe lună...

1300 de lei. Pentru o muncă titanică. Pentru o viață care nu-i mai aparține.

Seara, abia reușește să-și spele hainele și să-și aranjeze puțin colțul de cameră în care doarme. Practic, se mută dintr-o închisoare în alta. Nu vede soarele, nu cunoaște lumea, nu o întreabă nimeni dacă mai poate. Mulți turiști lasă un dezastru în camere, fără să se gândească la omul care va veni după ei să curețe.

Și totuși, Nilusha este recunoscătoare. Muncește pentru mama ei bolnavă de diabet, pentru frații pe care vrea să-i ajute. Am întrebat-o cum rezistă fără o zi liberă pe săptămână. Mi-a zâmbit și mi-a spus doar atât: "După ce schimb câteva paturi, abia mă mai pot mișca."

Ca ea sunt mii. Oameni care trăiesc printre bogați, care muncesc pentru confortul și bucuria altora, dar care nu îndrăznesc să viseze. Trăiesc în spații limitate, cu orizonturi limitate, cu speranțe limitate. Tot ce au este supraviețuirea.

Un șofer de Uber a izbucnit în plâns când l-am întrebat dacă și familia lui este în Dubai.

Am vrut să știți și această față a strălucitorului și opulentului Dubai. Și, cine știe, poate că cineva va fi mai atent, mai ordonat în camera de hotel. Poate că, la plecare, va lăsa un mic bacșiș sau o cutie cu bomboane pentru cameristă.

Pentru că acea cameristă ar putea fi mama ta. Sau sora ta. Sau fiica ta.

Sau una dintre miile de femei românce plecate de acasă pentru "un trai mai bun"...