Ce nu-mi place în Dubai

Pe facebook am postat multe impresii din vacanța pe care mi-am petrecut-o în Dubai, am povestit despre ceea ce mi-a plăcut, dar trebuie să vă spun și ceea ce nu mi-a plăcut. Ceea ce nu-mi place și m-a întristat este diferența uriașă, contrastul trist dintre oamenii prea bogați și cei săraci (care muncesc pentru cei bogați). Unii sunt atât de bogați încât plătesc 25 de milioane de euro pentru un număr de mașină preferențial... Iar unii sunt atât de săraci încât împart camera cu câte 9 persoane și muncesc ca sclavii pentru niște salarii mizere, bani pe care îi trimit familiilor lăsate acasă în Pakistan, Afganistan, India, Nepal, Africa...

Nu știu cum sunt alții, dar mie mi-a stat în gât uneori când am fost servită și întâmpinată de acei oameni prea supuși, temători, singuri, epuizați, dar mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de atenți și de grijulii. Nu au o amabilitate falsă, nu sunt lingușitori, sunt sinceri... și recunoscători că au șansa să muncească. 

Așa a fost și cu Nilusha, o fată din Sri Lanka, camerista care s-a ocupat de camera noastră  de hotel timp de 2 săptămâni.

De când mă știu, când mă cazez la hotel, am grijă să las camera în ordine, nu îmi place să adune cineva după mine, să-mi strângă lucrurile împrăștiate prin cameră, să găsească mizerie în urma mea. Ține de respectul de sine, dar și de respectul față de cameristele hotelului. Consider că este suficient pentru cameriste să aranjeze patul și să se ocupe de curățenie, că nu trebuie să le dau de muncă în plus și nici să le îngreunez munca lăsând dezastru în urma mea.

Am fost în vacanțe cu oameni care făceau dezastru în camera de hotel în care erau cazați, iar dacă le-am făcut observație mi-au spus că există cameriste care să facă ordine, că "pentru asta sunt plătite". Pe unii i-am convins să fie mai ordonați, pe alții doar după ce le-am spus că dacă o cameristă găsește o cameră în care oaspetele arată că-și bate joc, îi ia periuța de dinți și freacă vasul de toaletă cu ea. 😁

Nu, dragii mei, nimeni nu este plătit pentru a fi bătaia de joc a cuiva... Ca să înțelegi ce simte celălalt este suficient un exercițiu de imaginație și să te pui în locul lui. De câte ori fac curățenie în casa mea și sunt epuizată după ce schimb două paturi și dau cu aspiratorul, mă întreb cum rezistă cameristele care au de schimbat zeci de paturi într-o zi... Și am aflat asta în Dubai, de la Nilusha. Ea muncește în fiecare zi, nu are nicio zi liberă, primește doar o lună de concediu o dată pe an. Are 30 de camere în care trebuie să facă zilnic curățenie: să schimbe paturile, să aspire, să curețe băile, să schimbe prosoapele, să șteargă oglinzile și praful...

Știți ce salariu are? 1300 lei. Pentru acești bani muncește ca o sclavă zilnic și nu are o viață. Seara, abia reușește să-și spele hainele și să își facă puțină ordine în camera în care doarme. Practic se mută dintr-o închisoare în alta, nu vede soarele, nu vede lumea... Nu o întreabă nimeni dacă mai poate și mulți dintre clienții hotelului fac dezastru în camere și îi dau foarte mult de lucru doar pentru că sunt dezordonați, iar unii chiar nesimțiți.

Fata aceasta m-a cucerit cu gingășia ei, cu amabilitatea și zâmbetul inocent. Îmi aducea zilnic apă în cameră și mă sfătuia să mă hidratez, îmi ura o zi frumoasă și îmi spunea să nu-mi fac griji pe afară că Dubaiul este foarte safe. Probabil că i-a plăcut de mine pentru că i-am spus să nu schimbe așternuturile și prosoapele zilnic, că eu sunt ordonată și că trebuie să încercăm să nu mai facem atâta risipă de apă și de efort omenesc.
Am stat de vorbă cu ea și i-am aflat povestea. A plecat pentru un trai mai bun. Care trai? Să muncești ca o sclavă înseamnă trai? Să exiști doar 30 de zile din 365, să ai tangență cu lumea, cu oamenii dragi, cu puțină afecțiune, să vezi soarele, să-ți permiți să te întinzi relaxat în patul tău doar 30 de zile pe an înseamnă trai?
Dar ea este recunoscătoare că își poate ajuta mama bolnavă de diabet. Îi este recunoscătoare mamei care a crescut-o pe ea și pe frații ei cu multă trudă și cu mult stres...

Am întrebat-o cum rezistă să lucreze fără a avea măcar o zi liberă pe săptămână și mi s-a plâns doar de dureri de spate. “După ce schimb câteva paturi abia mă mai pot mișca.” mi-a spus.

Ca Nilusha sunt foarte mulți... Trăiesc printre oameni foarte bogați, printre turiști fericiți și muncesc pentru confortul și bucuria acestora. 

Nici nu îndrăznesc să viseze. Trăiesc în spații limitate, cu orizontul limitat, cu visurile limitate. Trăiesc doar pentru a-și asigura hrana și un loc de dormi și pentru a-și ajuta familiile lăsate acasă. Un șofer de Uber a izbucnit în plâns când l-am întrebat dacă și familia lui este în Dubai... 

Am vrut să știți și această parte a strălucitorului și opulentului Dubai... și, cine știe, poate că cineva mai puțin ordonat și mai puțin atent va ține cont de povestea aceasta și va încerca să păstreze camera de hotel ordonată și poate chiar va lăsa la plecare o cutie cu bomboane și ceva bacșiș pentru cameristă...
Acea cameristă ar putea fi mama ta, sora ta, fiica ta, cea mai bună prietenă a ta... Ar putea fi una dintre miile de femei românce plecate de acasă pentru "un trai mai bun"...