A bloca pe cineva din viața ta este un gest de delimitare clară, o hotărâre care nu lasă loc de întoarcere. Atunci când cineva ajunge în punctul de a fi exclus dintr-un spațiu privat, fie că este vorba despre o rețea socială sau despre orice alt mediu de interacțiune, acest lucru semnifică o decizie fermă: acel om nu mai există.
Cei care nu înțeleg această graniță și continuă să își impună prezența cu orice preț, fără să accepte că au fost excluși, nu fac altceva decât să își arate propria incapacitate de a înțelege realitatea. Insistența lor nu denotă putere, ci slăbiciune. Nu e despre caracter, ci despre lipsa respectului de sine. Este o degradare voită, o dovadă că un om nu are nicio busolă interioară care să-l ghideze spre decență. Mai mult decât atât, această obsesie față de cineva care nu îl mai dorește în preajmă devine o recunoaștere tacită a faptului că acea persoană contează enorm pentru el. Căci, dacă nu ar conta, nu și-ar irosi timpul încercând să se facă văzut, nu și-ar alimenta furia și dorința de răzbunare.
Așadar, dacă te-am blocat pe Facebook, Instagram sau WhatsApp, asta înseamnă că te-am eliminat definitiv din lumea mea. Înseamnă că nu mai vreau să am nicio tangență cu tine și că, pentru mine, nu mai exiști. Și dacă nu mai exiști, nici părerile și psihozele tale nu mai au nicio relevanță. Este posibil ca, de fapt, ele să nu fi contat niciodată. Dacă ai ajuns în această situație penibilă și dezonorantă, înseamnă că ești o persoană dezagreabilă și nedorită. Ai fost dat afară dintr-un spațiu privat și orice încercare de a mă contacta mai departe înseamnă hărțuire, nu „dreptul la opinie”.
Un minim bun-simț te-ar ajuta să înțelegi că trebuie să încetezi să mai insiști și să te faci de râs.
Când ești blocat, ia-o ca pe un semnal clar că ești în plus, ești deranjant și nu ești dorit în preajma acelei persoane.
Este sub orice demnitate, mai ales pentru o femeie, să dea buzna în locuri unde nu este dorită și de unde a fost deja dată afară. Trebuie să știi când să te oprești. Trebuie să înveți să accepți că nu toate ușile rămân deschise.
Dorința ta arzătoare de „a-ți spune părerea” cu orice preț, de a-ți vărsa frustrările și de a-ți impune prezența cu forța, nu este o manifestare a personalității, ci un act de degradare umană.
Și hai să facem un mic calcul: mie mi-au trebuit câteva secunde să te blochez și să scap de tine.
Tu, însă, pierzi timp (= viață), energie și, cel mai tragic, demnitate, insistând să fii văzut și auzit cu prostiile tale.
Nu știu dacă există cineva în această lume care să merite ca tu să plătești un preț atât de mare pentru încăpățânarea ta. Dar dacă alegi să continui, nu doar că nu mă afectează, dar te faci de rușine singur.
Prin insistența ta de a intra cu forța în viața cuiva și prin incapacitatea de a te opri din a face mizerie, nu faci altceva decât să recunoști singur cât de mic, slab și lipsit de demnitate ești.
Nu arăți putere, arăți obsesie. Nu dovedești caracter, ci lipsă de respect pentru tine însuți.
În loc să-ți pierzi timpul cu ura, cu frustrările și cu încercările patetice de a tulbura liniștea altora, mai bine încearcă să îți rezolvi propriile probleme.
Întreabă-te: de ce nu-ți plac anumiți oameni? De ce îi urăști atât de tare? De ce simți nevoia să le faci rău, să le tulburi liniștea? Și mai ales, de ce ai impresia că ei sunt responsabili pentru frustrările tale?
Încearcă să înțelegi că nu este normal să simți nevoia de răzbunare doar pentru că cineva este mai fericit decât tine, are mai mult decât ai tu sau, pur și simplu, nu te vrea în viața lui.
Fericirea altora nu este un afront personal la adresa ta.
Și dacă îți consumi energia pe ură și obsesii, atunci problema reală nu este la ceilalți – este la tine.
Crezi, cumva, că nefericirea altora îți va aduce ție satisfacție? Dacă răspunsul este da, atunci îmi pare sincer rău pentru tine. Nu mă supăr pe tine, te compătimesc.
Îți doresc, din tot sufletul, să te vindeci de ceea ce îți degradează inima, să găsești pacea și echilibrul, să îți umpli viața cu oameni buni, care să îți ofere inspirație, nu ură, care să te ajute să ai preocupări sănătoase și frumoase.
Îți doresc să ai dragoste, să ai parte de tot ce îți lipsește, de tot ce te-a rănit atât de tare încât ai ajuns să fii atât de întunecat, atât de mic, atât de orbit de răutate, încât să faci parte dintre cei care fac lumea urâtă.
Te asigur că orice efort de a mă tulbura este în zadar. Nu mă poți atinge, nu mă poți răni, nu mă poți destabiliza. Și știi de ce? Pentru că, pur și simplu, tu pentru mine nu exiști.
Patru vietăţi sunt mai mici pe pământ, şi totuşi dintre cele mai înţelepte:
RăspundețiȘtergerefurnicile, care nu sunt un popor tare, dar îşi pregătesc hrana vara;
şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşază locuinţa în stânci;
lăcustele n-au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete;
păianjenul îl poţi prinde cu mâinile şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor
Binecuvântarile Întelepciunii lui Dumnezeu si dragostea Fiului Sau, sa-ti mângâie prin Duhul Sfânt Sufletul si sa-ti elibereze întreaga fiinta de toate rautatile universale ucigatoare, drag Suflet frumos !
Asa este dar , foarte multi nu inteleg aspectul asta si chiar daca noi nu-i vrem ei ne vor... chiar si cu forta .Niste frustrati ! Dar,un suflet frumos nu trebuie sa fie necajit ,eu va apreciez pana la cer si inapoi... Aveti un suflet bun si mare ! Sanatate multa !
RăspundețiȘtergere