De ce nu mi-ai spus?!

De fiecare dată când cineva mi-a reproșat că nu i-am spus ceva (vreun detaliu care nici măcar nu avea legătură cu acea persoană), m-a deranjat. Am simțit că se face abuz. Și am acceptat de multe ori asemenea abuzuri...

Oare de ce unii oameni trăiesc cu impresia că ceilalți sunt obligați să le dea raportul cu privire la tot ce fac, să-i anunțe despre toate planurile personale și să le povestească tot ce află despre cunoștințele comune? 

Am decis, după câteva experiențe care m-au enervat, m-au neliniștit și mi-au complicat viața inutil, să nu mai spun nimănui ce fac. 

Alegerile mele personale și felul în care îmi trăiesc viața mă privesc strict pe mine. Nu depind de nimeni din punct de vedere financiar (nu am depins de nimeni vreodată), nu încurc viața nimănui cu alegerile pe care le fac, prin urmare, nu datorez nimănui explicații.

Nu am înțeles niciodată frustrarea celor care cred că ar trebui să știe tot ce fac ceilalți. Cu atât mai puțin cu cât majoritatea dintre ei le povestesc altora selectiv și doar ceea ce le convine. 

Cei care au pretenția să știe totul despre alții sunt tocmai cei care își protejează intimitatea foarte bine. Ei sunt conștienți că viața lor privată trebuie protejată, dar nu acceptă că și alții au același drept. Și aceeași nevoie de intimitate. Și de liniște. 

Cunosc pe cineva care are o superstiție dusă la extrem: crede că dacă îi spune cuiva despre vreun proiect de viitor, nu va reuși să-și îndeplinească planul. Eu nu am această superstiție, consider că superstițiile sunt frici și sunt dăunătoare, însă cred că este mai bine să nu-ți divulgi toate planurile și intențiile. Pentru liniștea ta, fiindcă mereu se găsește cineva să te tulbure cu părerile sale (de obicei negative) despre ce și cum ar trebui să faci sau să nu faci. 

Cu siguranță vi s-a întâmplat și vouă să vi se spună, atunci când v-ați exprimat intenția de a cumpăra ceva sau după ce ați cumpărat ceva, că acel lucru nu merită banii, că "dincolo era mai ieftin", că o altă firmă ar fi fost mai bună, că ar fi trebuit să alegeți altfel... 

Dacă vrei să-ți cumperi o mașină (de exemplu) și le spui altora despre intenția ta, vei fi bombardat cu păreri și cu avertizări. Unii îți vor spune că nu merită să dai banii pe o mașină nouă, alții că nu merită să iei o mașină second hand... Și te vei trezi cu un amalgam de informații care te vor bulversa, te vor speria și îți vor strica bucuria. Pentru că în ziua de azi toți trăiesc cu impresia că sunt specialiști în toate domeniile. 

Știți deja argumentele pro și contra, toată lumea le știe, dar totuși fiecare alege după bunul plac. Sau după posibilități. Și atunci, de ce ai mai avea nevoie de sfaturi dacă nu le ceri? 

Ei bine, unii consideră că dacă le povestești despre un plan pe care îl ai, le și ceri sfatul. Sau aprobarea. 😁 Și se poartă ca atare. Îți spun ce cred ei că merită să faci sau nu. Ba chiar te ceartă dacă nu le asculți sfatul... de parcă ei ar avea de suferit prejudicii în cazul în care faci o alegere greșită. 

Știți zicala lui Immanuel Kant: “Nu-mi dați sfaturi! Știu să greșesc și singur!“

De ce nu ți-am spus? Pentru că nu vreau să-ți dau ocazia să vii într-o zi și să-mi arunci în față: "Ți-am spus eu!" 

Mi s-a reproșat adesea și faptul că știam ceva despre o cunoștință comună și nu am spus. "Ce fel de prietenă îmi ești de nu mi-ai spus ȘI MIE?" 

Dar persoanei care mi-a încredințat o informație despre ea, ce fel de prietenă i-aș fi dacă aș divulga acea informație? Așa cum ție îți place să-mi încredințezi detalii din viața ta și să nu le divulg și altora, și ceilalți își doresc la fel. Și au aceleași drepturi. 

Crezi că nu sunt o prietenă bună dacă nu-ți spun tot ce știu despre alți prieteni? Cum să fac să-ți fiu și ție aceeași prietenă bună, dar și celorlalți care îmi încredințează secrete pe care tu ai pretenția să le afli? De ce te simți trădat dacă îi sunt o prietenă la fel de bună și altcuiva? Și de ce consideri tu că ai dreptul să afli detalii intime, care nu te privesc, despre alții? 

Nu înțeleg nevoia unora de a afla tot ce fac alții, ce își cumpără, ce operații își fac, ce eșecuri au, cu cine își trăiesc viața... 

De ce ar vrea cineva să știe detalii din viețile altora? Pentru a le judeca alegerile? Pentru a-și putea compara fericirea și nefericirea cu alții? 

În lipsă de informații concrete unii își fac tot felul de scenarii. Au propriile adevăruri despre acțiunile celorlalți, despre motivele alegerilor lor, judecă fără să cunoască raționamentul fiecărei decizii... Și ajung să fie frustrați, geloși și invidioși. De multe ori, pentru a evita să ne trezim că unii își fac scenarii greșite despre acțiunile noastre și păreri greșite despre noi, ne apucăm să ne justificăm și să povestim toate motivațiile alegerilor noastre.

Ei bine, mie nu-mi mai pasă de ceea ce gândesc unii greșit, incapabili să mă cunoască după atâta timp. Să creadă fiecare ce vrea, să-și facă scenarii după bunul plac, așa cum și eu aleg ce, cât, când și cui să îi spun. 

Nu îi simpatizez pe curioși și pe indiscreți. Iar cei care au și tupeul să-mi reproșeze că nu le-am spus lucruri care nu-i privesc, mă irită maxim. 

Pentru că, dragilor, nu vă datorez explicații. Oricât de buni prieteni suntem, oricât de mult țin la voi, oricât de bună și apropiată ar fi relația noastră, eu nu trebuie să vă spun decât ceea ce consider eu. Iar dacă nu vă spun totul, voi nu trebuie să vă simțiți lezați, trădați, dați deoparte, neimportanți. 

Prietenia, devotamentul și dragostea se dovedesc altfel. Iar dacă nu ați înțeles asta până acum și vă îndoiți de prietenia mea, de loialitatea mea și de bunele mele intenții, nu ne merităm unii pe alții.

Am ales să nu mai spun tot ce fac pentru că am obosit să ascult păreri și să mi se dea sfaturi, pentru că nu mai vreau să mi se reproșeze că nu am ascultat de îndemnul cuiva, pentru că nu mai vreau să mă influențeze nicio părere, nicio prejudecată și nici temerile și limitele altora. Pentru că m-am săturat să fiu judecată și neînțeleasă pentru alegerile pe care le fac. Pentru că anumite experiențe m-au determinat să nu mai simt nevoia să-mi împărtășesc dorințele, visurile, bucuriile și dramele.
Pentru că nu-mi place să fiu invidiată pentru realizări și pentru fericirea mea și nici compătimită pentru nereușitele mele și pentru tristețea mea. 

Eu nu vreau să știu despre alții mai mult decât consideră ei că ar trebui să știu. Nu vreau să invadez intimitatea nimănui, nu vreau să se simtă nimeni dator să-mi spună mai mult decât simte nevoia sau să se simtă vinovat că nu-mi spune ceva ce consideră că nu ar trebui să știu. Îmi ajunge să știu ceea ce este esențial despre fiecare: caracterul omului și strict ceea ce mă privește în mod direct. Nu am pretenția să mi se spună totul, pot trăi liniștită și fără să știu unde călătoresc ceilalți, ce-și cumpără, cu cine se ceartă, pe cine iubesc sau urăsc... 

Mă interesează doar ca ceilalți să fie sănătoși și fericiți, să trăiască liberi și liniștiți. 

Mă interesează mai mult ce pot face eu bun pentru ceilalți, mă interesează dacă îi pot ajuta cu ceva în evoluția lor, dacă prezența mea nu cumva le încurcă viața și le aduce nefericire... Iar orice semn că o persoană este nemulțumită de mine mă îndepărtează.

Sunt un om LIBER, vă rog să acceptați și să respectați asta.