Cu cântarul la întâlniri

Oare de ce cred unii (prea mulți, din păcate) că toți oamenii trebuie neapărat să fie slabi? 

Greutatea corporală și aspectul fizic au devenit adevărate priorități și chiar obsesii pentru societate. Peste tot vezi promovându-se silueta și produse care ajută la pierderea în greutate (apropo, nu există niciun produs care să ajute la slăbit, nici tablete, nici ceaiuri). 

Mass-media tratează aspectul fizic ca pe o prioritate, dacă o celebritate se îngrașă sau pierde câteva kilograme se face mare tam-tam pe subiect. Îngrășarea este tratată ca și cum ar fi ceva îngrozitor, o rușine și un mare eșec în viață, iar pierderea în greutate pare a fi o realizare mai lăudabilă decât oricare altă reușită. Bine că prostia, răutatea și incultura nu îngrijorează și nu deranjează la fel de mult ca problema aspectului fizic...

Există o preocupare permanentă față de felul în care arată omul, suntem imediat clasificați după aspectul fizic. Dar culmea, toată lumea susține că nu aspectul fizic primează, că sufletul, caracterul și inteligența omului sunt importante. Câtă ipocrizie! Dacă nu contează carcasa omului, de ce vin mulți cu cântarul la întâlniri? De ce prima remarcă pe care o fac unii atunci când văd un om este "Ai slăbit" sau "Te-ai îngrășat"? De ce atunci când se vorbește despre o persoană, se discută cel mai mult despre felul în care arată?

Îmi amintesc că am avut o dispută cu o prietenă cu care ieșisem în oraș să mâncăm un desert. După ce mi-a împuiat capul cu planurile ei de a slăbi și eu i-am spus că mă simt foarte bine, că sunt sănătoasă și fericită, mi-a spus: 

- Fată, dar tu slăbisei foarte mișto, ce s-a întâmplat cu tine, de ce nu faci ceva ca să-ți revii la loc?

Cum să vă spun, dar sătulă de toți cei care vin cu cântarul la întâlnire, mi-a sărit de îndată frișca și i-am spus:

- Fată, dar tu parcă erai mai deșteaptă, ce s-a întâmplat de te-ai prostit așa, de ce nu faci ceva ca să-ți revii? 

S-a șocat. Nu se aștepta la această reacție la "grija" ei față de felul în care arătam. Pentru că nu sănătatea și fericirea mea o interesau, ci faptul că nu aveam măsura xs. 

Poate că există și oameni pe care îi preocupă sănătatea altora și asociază excesul de greutate cu anumite afecțiuni, dar aceștia ar trebui să știe că oamenii supraponderali nu sunt neapărat și bolnavi sau în pericol de a se îmbolnăvi. Unii sunt mai sănătoși, mai activi și au condiție fizică mai bună decât mulți oameni normoponderali. 

Există o diferență între un om obez și unul supraponderal, iar dacă tot se discută atât de mult despre riscurile pe care le poate provoca obezitatea, ar trebui să se discute și despre riscurile pe care le provoacă obsesia pentru a slăbi, dietele riscante și ingerarea de tot felul de produse care promit pierderea în greutate. 

Mi s-a propus, la un moment dat, o colaborare cu o firmă care vinde produse de slăbit. Am refuzat categoric. Niciodată, dar niciodată nu aș promova un lucru în care nu cred, mai ales dacă acesta ar pune în pericol sănătatea oamenilor. Sau dacă le-ar da speranțe deșarte. 

Ar trebui să se interzică promovarea produselor de slăbit, care nu face altceva decât să încurajeze DISCRIMINAREA pe criterii fizice și să complexeze oamenii, să le inoculeze ideea  că este ceva în neregulă cu ei.

Da, aș promova un regim de viață sănătos, mișcarea, odihna și înainte de orice, vizita la un medic nutriționist, dar refuz să promovez orice ar amăgi un om că există o cale facilă de a pierde excesul de greutate. 

Nu mai suport niciun mesaj care ar putea determina un om să creadă că este ceva greșit în aspectul lui fizic. Consider orice campanie de promovare a siluetei o discriminare și o insultă adusă la adresa oamenilor. Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai complexați, mai nesiguri pe ei și mai discriminatori cu cei diferiți. Își doresc să atingă "perfecțiunea" ca să fie acceptați de societate și ajung să facă orice pentru asta, chiar și să-și pună sănătatea în pericol. 

Recunosc, căzusem și eu în capcana aceasta... mă săturasem să tot fiu comparată și să mi se spună prostii de genul "Vai, ești așa de frumoasă, de ce nu faci ceva să mai dai jos puțin, e păcat de tine!" Ei bine, nu știu dacă poți insulta un om mai tare și mai urât de atât. Păcat de mine pentru că am câteva kile în plus? Hai sictir! 

Dar presiunea asta pe care o pune societatea aceasta care și-a pierdut adevăratele valori m-a determinat să lupt să slăbesc, să țin diete peste diete, să cumpăr în prostie suplimente și tot felul de promisiuni mincinoase și ajunsesem să-mi amân viața și fericirea până atunci când voi slăbi, să nu mă mai bucur de mine, să nu-mi mai placă hainele, să mă simt vinovată pentru orice "greșeală" alimentară pe care o făceam, să mă joc riscant cu sănătatea mea... Toate acestea până într-o zi în care m-am trezit bolnavă. Și mi-am dat seama că eu sunt mai mult decât un corp și că scopul meu nu este să am un corp "perfect", că nu vreau să-i impresionez pe ceilalți prin felul în care arăt, ci prin ceea ce sunt ca om, că eu nu am nevoie de un corp stas pentru a mă face plăcută și iubită, că nu depind de măsuri stas pentru a reuși în viață și pentru a fi fericită. Eu nu sunt un obiect mobilier care trebuie să încapă și să se potrivească într-un spațiu anume, iar dacă sunt prea grasă ca să încap în sufletul cuiva, atunci nu insist. Nu am nevoie în viața mea de oameni care mă plac sau nu pentru felul în care arăt și nu vreau să-mi trăiesc viața în preajma celor superficiali. 

Oamenii care mi-au vorbit mereu despre greutatea corporală nu au făcut altceva decât să mă facă să-mi urăsc corpul și să cred că este ceva greșit la mine, că nu sunt destul de bună pentru ei. Cât de greșit! Abia când am înțeles asta am decis că dacă voi dori să pierd kilogramele în exces va fi doar pentru că-mi iubesc corpul, nu pentru că-l urăsc. Motivația trebuie să fie sănătatea și starea de bine, nicidecum validarea... 

Nu voi face greșeala să fac o obsesie din greutatea mea corporală, mă voi bucura de mine așa cum sunt și nu voi face din câteva kilograme în plus o problemă, nu voi lăsa greutatea corporală să-mi îngreuneze și sufletul. 

Am auzit adesea spunând că dacă te respecți ai grijă de felul în care arăți... Este adevărat, trebuie să ai grijă de igiena ta, de felul în care te îmbraci, dar nu neapărat de forma corpului. Și cel mai important este să ai grijă de caracterul tău. Că degeaba ești slab ca o masă de călcat dacă ești neîngrijit și lipsit de omenie.

Consider o insultă și un abuz orice remarcă legată de greutatea corporală a cuiva și ar trebui să înțeleagă fiecare că ar trebui să-și vadă de treburile sale, să nu mai facă remarci legate de aspectul fizic al altora, să nu mai dea sfaturi, să nu mai transmită nimănui mesajul că greutatea este un mare handicap, o rușine, un eșec, un motiv de a fi nefericit.

Mulți trăiesc cu impresia că oamenii care au exces de greutate sunt și ar trebui să fie nefericiți, complexați și singuri. Ei bine, nu este așa. Sunt și grași fericiți și împăcați, sunt și grași preocupați mai mult de felul în care se poartă decât de felul în care arată, dar asta nu pentru că sunt nesimțiți. Excesul ponderal nu este nesimțire, că nu te cară nimeni în spate. Fiecare are dreptul să fie așa cum vrea și cum poate și nu are nimeni nevoie de aprobarea celorlalți pentru a arăta într-un fel anume. 

Nu vă pot spune ce repulsie îmi provoacă discuțiile despre cei care s-au îngrășat sau au slăbit, dar mă amuză cei care cred că un om gras nu poate fi fericit, dorit și iubit. 

Știți cine sunt triștii societății? Cei pe care-i preocupă mereu viețile altora și care caută mereu să se consoleze cu ideea că sunt mai buni decât ceilalți. Sunt urât, sărac și prost, dar măcar sunt slab, sîc! 

M-am săturat de toți cei care, fără să-și dea seama și fără a recunoaște vreodată, sunt obsedați de aspectul fizic și care îi terorizează și îi plictisesc pe cei din jur cu obsesia lor. 

Vrei să fii slab? Fii slab și taci. Nu mai da sfaturi, nu-i mai certa pe cei care nu sunt slabi, nu îți mai da cu părerea, nu te mai erija în nutriționist și specialist. Grașii sunt conștienți că sunt grași, nu trebuie să-i atenționezi și să le reamintești tu asta. Și nici nu trebuie să le fluturi pe sub nas succesul tău în lupta cu kilogramele. 

L-am mai citat și cu altă ocazie pe Nicolae Steinhardt, care spunea:

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor, când altul se bălăceşte, încă în viciul său. […] Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale, în aşa manieră, încât ne umple sufletul de venin. […] Drumul către iubire se îngustează, când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. […] Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. […] Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agaţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale, evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus."

Am citat din nou acest fragment pentru că am observat că cei mai preocupați de greutatea corporală a altora sunt grașii care au devenit slabi. Faptul că au reușit îi face să se simtă superiori și să nu-i mai accepte pe cei care nu reușesc să slăbească. Dar ei ar trebui să înțeleagă că nu toți oamenii aspiră la siluetă. Nu toți se culcă noaptea cu gândul că de mâine vor intra la regim, nu toți își amână viața și fericirea până atunci când vor avea greutatea ideală... Unii știu să se bucure de ei, să se accepte așa cum sunt, cu greutatea lor, cu neputința lor, cu lipsa de ambiție, unii își doresc mai degrabă să fie sănătoși decât slabi. Ar trebui să înțeleagă toți că nu trebuie să fie toți oamenii la fel. Că diversitatea este frumoasă și că există loc pe pământ pentru fiecare. Că unii suntem fericiți și cu câteva kilograme în plus. Și că nu toți grașii adorm singuri. 

Așadar, să nu dea sfântul profiterol să mai deschidă cineva subiectul acesta în fața mea. Că m-am săturat să întrețin obsesiile și năravurile proaste, m-am săturat de aceleași discuții plictisitoare și lipsite de importanță și conținut.