Mi s-a întâmplat să fiu întrebată, cu o curiozitate aproape copilărească, ce mi-a adus iubitul meu de Valentine's Day. Și când am răspuns simplu că nu am primit nimic, doar un zâmbet cald și o zi obișnuită, privirile mirate au fost inevitabile. Ca și cum dragostea noastră ar fi fost mai puțin valoroasă doar pentru că nu a fost însoțită de un buchet imens de trandafiri sau de o cină într-un restaurant exclusivist. Și, totuși, dacă dragostea se construiește zi de zi, prin gesturi mici, prin atenția la detalii, prin prezență și implicare, atunci ce nevoie avem să o împachetăm festiv doar într-o zi din an?
Iubitul meu nu mi-a adus flori de 14 februarie, dar îmi cunoaște gusturile mai bine decât mine însămi. Știe care este crema mea de mâini preferată, de exemplu, și are grijă să nu-mi lipsească niciodată. Știe că iubesc teatrul și îmi procură bilete chiar înainte să apuc să mă gândesc la asta. Știe ce muzică îmi place și îmi caută albume rare, îmi pune în mașină cântecele pe care le ador, fără să-i fi cerut vreodată. Știe că am un program haotic și, uneori, uit lucruri esențiale, așa că îmi amintește de analizele medicale și îmi face programări înainte ca eu să îmi dau seama că am nevoie de ele.
Nu am ieșit niciodată la cină de Valentine's Day. Nu pentru că nu ne iubim, ci pentru că nouă ne place altfel. Ne place să evităm aglomerația, să fugim de zarva artificială a unui restaurant plin de cupluri care se simt obligați să fie romantici doar pentru că așa cere ziua. Anul trecut, de 8 martie, în loc să mă scoată într-un local pretențios, iubitul meu m-a dus la Plaiul Foii. A adus cu el două scaune pliante, o pătură groasă, un termos cu cafea și câteva prăjituri. Și acolo, în mijlocul naturii, fără zgomot, fără lume, fără nimic ostentativ, am stat pur și simplu și am privit muntele. Am ascultat liniștea. Am tăcut împreună. Și a fost suficient.
Pentru că nu este despre cadouri, nu este despre a primi ce au primit și altele, nu este despre a demonstra nimic. Este despre compatibilitate, despre a ști ce îți face sufletul să se simtă în siguranță și despre a avea pe cineva alături care să înțeleagă asta fără să i-o spui.
Există această impresie greșită că femeile sunt greu de mulțumit, că bărbații trebuie să le aducă luna de pe cer ca să le convingă că sunt iubite. Dar noi, de fapt, vrem doar să nu ne simțim invizibile. Să nu ne simțim neglijate. Să nu ne simțim nesemnificative. Nu toate visăm la trandafiri și inele cu diamante. Unele dintre noi suntem fericite cu un mesaj cald dimineața, cu o cană de ceai făcută fără să cerem, cu un "Ai grijă de tine" spus sincer.
Fiecare femeie are nevoile ei, așteptările ei. Unele au nevoie de gesturi grandioase, altele se simt iubite prin gesturile mărunte, dar constante. Unele sunt fericite cu o cină la lumina lumânărilor, altele vor doar să se așeze pe o pătură într-o pădure și să privească munții în tăcere. Unele au nevoie de flori, altele sunt fericite să primească un bilet de concert. Unele visează la declarații pasionale, altele doar la o îmbrățișare lungă și tăcută, în care să simtă că acolo, în acel moment, sunt în siguranță.
Și toate acestea sunt forme de iubire. Atâta timp cât sunt autentice, atâta timp cât nu sunt impuse de o dată din calendar, atâta timp cât sunt născute dintr-o nevoie reală de a-l vedea pe celălalt fericit. Dragostea nu se măsoară în gesturi spectaculoase, ci în gesturi care contează cu adevărat pentru cel care le primește.
Pentru mine, iubirea nu se măsoară în cadouri luxoase, în gesturi grandioase sau în ocazii special marcate în calendar. Pentru mine, iubirea stă în lucrurile mici, în detalii pe care doar un suflet atent le observă și le transformă în gesturi firești, simple, dar pline de semnificație.
Îmi este de-ajuns să știu că, atunci când poate, îmi spală el mașina, fără ca eu să-i cer vreodată. Că uneori, când urc în mașină, găsesc un bilețel uitat pe bord, câteva bomboane alese special pentru mine, o sticlă cu apă, o cremă de mâini... Mă amuz când îmi aduc aminte cum, anul trecut, a căutat cu disperare un dezinfectant care să miroasă frumos, pentru că știa că mirosurile chimice mă deranjează. Nu era un gest măreț, dar în spatele lui era o grijă sinceră, era atenția unui om care vrea să îți fie bine în cele mai mici detalii.
Dragostea nu este despre zile marcate în roșu pe calendar, despre cutii cu fundă și declarații pompoase. Nu este despre a avea ce să arăți lumii, ci despre ceea ce simți în tăcere, atunci când nimeni nu te privește. Pentru mine, iubirea este să mă simt în siguranță în preajma lui, să simt că sunt văzută, ascultată, respectată. Este acel umăr pe care îmi pot sprijini toate gândurile obosite, acea privire care îmi spune fără cuvinte că sunt importantă, că sunt protejată, că sunt iubită.
Suntem diferite, fiecare dintre noi trăiește iubirea în felul său. Dar poate că, în loc să ne comparăm poveștile, să vedem cine a primit cel mai scump cadou sau cine a avut cea mai spectaculoasă surpriză, ar trebui să ne întrebăm ce ne face cu adevărat fericite. Poate că adevăratele dovezi de iubire nu sunt cele care se văd și se spun, ci cele care se simt în gesturile cele mai simple și mai firești.
Adevărata sărbătoare a iubirii nu este într-o zi anume, ci în fiecare privire care ne face să ne simțim frumoase, în fiecare îmbrățișare care ne cuprinde întreaga ființă. Dragostea se sărbătorește atunci când ea îți pune supă în farfurie într-o zi în care nu ai chef de nimic, când el îți ia sacoșa din mână fără să spui un cuvânt, când, fără să fie nevoie de vorbe mari, simți că e acolo, lângă tine, că ești cea mai importantă ființă de pe pământ pentru cineva.
Iubirea nu înseamnă doar cuvinte frumoase, cadouri atent alese sau gesturi impresionante. Iubirea este despre tihna sufletului, despre liniștea pe care o simți lângă celălalt, despre sentimentul că nu trebuie să fii altfel decât ești. Nu e nevoie de vorbe mari, de promisiuni rostite apăsat, de declarații făcute să impresioneze.
Iubirea este să ai lângă tine un om cu care nu trebuie să umpli tăcerea. Un om cu care poți să stai ore întregi fără să spui nimic și să nu simți niciun gol, nicio nevoie de explicații. Un om care îți înțelege gândurile și emoțiile chiar și când nu le exprimi. Un om lângă care liniștea nu este apăsătoare, ci caldă, confortabilă, plină de înțelesuri nerostite.
Așa că, data viitoare când sunteți tentate să întrebați „Ce ți-a adus?” sau „Unde te-a scos?”, poate ar fi mai potrivit să întrebați: „Te simți iubită? Te face fericită?”
Niciun comentariu