De câte ori se împrăștie vestea că o persoană, nu contează cine, a scris o carte, sar „ăia care citește decât literatură bună”, cu comentarii de genul:
“Ei, na! Mai nou și ăsta e scriitor?”
“Acum toți scriu cărți? Toți e intelectuali? S-au culcat proști și s-au trezit scriitori?”
“Trebuia să rămână la ceea ce făcea și să-i lase să scrie pe ăia care se pricep la scris cărți.”
Duuu-te, băăăăi… Noroc cu tine că le deschizi ochii oamenilor și că-i salvezi, altfel îți dai seama cât de rău le-ar fi făcut să citească o carte nouă?!
Din lista celor care dezaprobă vehement astfel de evenimente, nu lipsesc nici cei care afirmă plini de emfază: “Eu nu aș citi așa ceva.” Adică ei sunt prea valoroși, prea inteligenți și culți, prea erudiţi şi academicieni pentru a citi ceva muuuult sub nivelul lor. Dar ei habar nu au de nivelul acelei scrieri, fiindcă nu au deschis cartea aceea, au evaluat-o doar după faptul că este scrisă de cineva care nu se ocupă neapărat cu scrisul sau de o persoană pe care o subestimează, cu toate că nu o cunosc, deci este clar ca noaptea (minții) pentru ei că aceea nu poate fi o scriere care ar putea reprezenta interes pentru ei.
“Eu nu aș pierde timpul să citesc o asemenea prostie.” – afirmă unii tare mândri de ei, cu toate că nu au niciun motiv să fie astfel. Dar ei pierd vremea să comenteze aiurea pe seama unor lucruri despre care nu au habar, complet inutil și aruncând afirmații lipsite de bun simț, de logică și de valoare pe facebook. Bună treabă, ne-ai convins cât de mult te respecți tu și cât îți prețuiești timpul, vezi Doamne atât de valoros.
Sunt simpatici și cei care, atunci când cineva afirmă că nu i-a plăcut o carte, sar repede să-i mulțumească făcând plecăciuni pentru informația prețioasă care le-a fost servită și care le-a salvat timpul și banii: “Vaaai, ce bine că mi-ai spus, să nu cumva să citesc această carte. Mulțumesc!”
Vă dați seama câtă personalitate au și cât de inteligenți sunt dacă îi lasă pe alții să aleagă în locul lor ce să citească... Îmi imaginez că la fel își aleg și îmbrăcămintea, chiar și mâncărurile, că înainte să guste ceva au degustători care le spun ce e bun și ce nu e bun și ei nu pun gurița pe ceva despre care zic degustătorii profesioniști că nu este delicios...
Deci, așa e în lumea elitiștilor... nu ca în lumea noastră, a celor care nu avem pe cineva care să ne îndrume ca pe o turmă și care avem curajul să testăm totul și să alegem cu propriile puteri și după gustul nostru ce ne place și ce nu.
Noi, ăștia care suntem mai curajoși și cărora nu ne place apartenența la tot soiul de turme, nu prea putem fi păcăliți cu false valori, deci ne scuzați dacă nu le validăm unora elitismul literar (zic ei, dar oare chiar așa e?) și doar considerăm că nu trebuie să ținem cont de părerea lor atunci când încearcă să convingă lumea că ei citesc numai literatură bună. Trebuie să ținem cont doar de gusturile noastre, de ceea ce ne face nouă sufletul să vibreze și punct.
Cunosc un profesor universitar care a citit, probabil, tot ce s-a publicat în secolul acesta sau așa ceva, care citește în limba rusă, în franceză, în engleză și în germană. Citește câte 3-4 cărți pe săptămână cel puțin. Are aproape 90 de ani, iar casa lui este ticsită de cărți, pentru că lectura e pasiunea lui. Și are abonament la bibliotecă de peste 70 de ani. Mi-a mărturisit că a citit și cărțile mele și, uimită și încântată în același timp, l-am întrebat cum de un cititor cu pretențiile și calitățile dumnealui a citit cărțile mele modeste. Răspunsul lui a fost: "Nu există scriitură modestă, eu am găsit ceva frumos și util chiar și în cele mai banale scrieri." Fiindcă acesta e scopul unei cărți, să-ți lase ceva, o urmă măcar, din spiritul ei. Iar cărțile, toate, au un suflet. Și mi-a spus că doar un ignorant nu citește tot ce se publică, pentru că un cititor adevărat are datoria să citească tot, că doar așa poate fi informat corect și își poate forma o părere obiectivă despre o carte. Iar când a venit vorba despre recenziile cărților mi-a spus că ele sunt făcute, de obicei, de cititori selectivi, de cei care citesc prea putin, adică de consumatorii influențabili de carte, de cei care au așteptări personale și nu au capacitatea de a citi o scriere așa cum ar trebui ea citită. Și care, cred eu, exact ca cei care își dau cu părerea pe rețelele sociale, dând sfaturi turmei ce să citească și ce nu, vor să influențeze publicul în direcția dorită de ei. Și cine spune că direcția lor e cea bună? Ei? Tot dumnealui mi-a spus că i se pare o crimă să faci o recenzie negativă unei cărți și să descurajezi cititul într-o epocă în care lumea nu prea mai citește, în loc să încurajezi oamenii să nu renunțe la lectura unei cărți, adevărată hrană pentru spiritul nostru și fără de care calitatea minții omenești intră în derivă.
Și sunt de acord. Așa cum sunt de acord cu faptul că nu ai cum să faci recenzie unei cărți sau unui film, că nu discutăm despre lucruri casnice ale căror funcții și calități le putem comenta, discutăm despre emoții, despre felul în care fiecare poate percepe o carte sau un film, adică un act artistic până la urmă, iar percepția poate fi influențată de foarte mulți factori, de la vârsta cititorului sau a consumatorului de film și până la capacitatea lui de a înțelege profunzimea mesajelor...
Personal evit să citesc recenzile unei cărți înainte să o citesc eu însămi și nici nu urmăresc trailerul unui film înainte să-l vizionez. Îmi place să mă las surprinsă de acțiune și nu-mi place să-mi influențeze cineva percepția. Dacă aș fi ținut cont de părerile altora, poate că nu aș fi vizionat multe dintre filmele care mi-au plăcut enorm sau piese de teatru care m-au marcat. Și nu m-aș fi dus nici la operă, nu aș fi ales să trăiesc anumite experiențe sau să încerc mâncăruri diverse, să testez restaurante sau să vizitez locuri noi...
Cât despre cei care scriu cărți... Eu cred că orice om din lumea aceasta poate scrie cărți. Poate și are dreptul acesta. Fiecare om are o poveste și o poate scrie dacă asta-și dorește și-l face fericit. Fiecare om care simte nevoia să transmită ceva lumii, poate scrie. Ca să ajungi scriitor în primul rând trebuie să scrii, că nu s-a născut nimeni scriitor. Așa cum nu s-a născut nimeni artist, ci a devenit după ce a îndrăznit să cânte, să danseze, să joace teatru etc.
Dacă lumea ar fi funcționat după regula conform căreia doar scriitorii consacrați trebuie să scrie, doar artiștii consacrați trebuie să cânte șamd, nu s-ar fi descoperit atâtea talente, nu s-ar fi creat atât de multe lucruri frumoase și lumea ar fi fost foarte săracă.
Este minunat că există diversitate și că există lucruri pentru toate gusturile și pentru toate pretențiile, că avem de unde alege după cum ne îndeamnă inima, deci nu vă mai lăsați influențați de cei care pozează în salvatorii culturii, dar care sunt și limitați și reticenți la nou. Și pe care nu i-a așezat nimeni deasupra tuturor, să știe ce e mai bine pentru ceilalți.
Eu îndemn orice om care simte că are ceva de transmis lumii să încerce și să îndrăznească. Dacă reușește să se facă plăcut chiar și numai de un singur om de pe acest pământ, dacă reușește să-i transmită o emoție, să-i predea o lecție de viață, să-i ofere puțină motivație sau să-i insufle ceva curaj, înseamnă că a reușit să facă ceva bun.
Vrei să scrii o carte? Scrie! Pune suflet în ea și scrie cu sinceritate fiindcă oamenii simt dincolo de rânduri. Scrie ca și cum ți-ai deschide sufletul în fața celor mai buni prieteni, nu a judecătorilor, fiindcă asta sunt, de fapt, cititorii tăi: cei mai buni prieteni, cărora li te dezvălui cu sinceritate, cu stările tale, cu bucuriile și tristețile tale, cu lecțiile tale primite și învățate, fără a te teme că te vor judeca și că te vor respinge. Fa-o și mergi înainte, nu-ți înfrâna nici chemarea și nu-ți ucide visurile. Nimeni nu are dreptul să facă asta, așa că nu permite să ți se întmple așa ceva. Să crezi mereu în tine și să nu pleci urechea la cei care cred că le știu pe toate fără ca, de fapt, să știe ceva atât de profund și esențial: sufletul omenesc.
Vă spune asta unul dintre cei mai vânduţi autori din România din ultimii 30 de ani. Un om simplu, care nu s-a născut scriitor, care nu a visat vreodată să ajungă scriitor, ci doar a avut de spus o poveste și a îndrăznit să o scrie.
"Există crime mai mari decât arderea cărților! Una din ele e să nu le citești." (Ray Bradbury)
Imi permit sa vin cu un comentariu la acest articol si sa spun ca, da, orice om din lumea aceasta are dreptul sa scrie carti, dar nu e chiar asa/atat de usor sa poti sa scrii o carte. Deja, te dai de mama focului sa poti pune in pagina un gand in doua-trei fraze, sa gasesti cuvintele potrivite cu care sa redai incarcatura emotionala a acelui gand (si intorci pe dos tot vocabularul pe care pretinzi ca-l cunosti si tot nu gasesti exact ce-ti trebuie), d'apoi sa mai ticluiesti un text de una-doua pagini respectandu-i structura si tot mai gasesti o propozitie care nu-i la locul ei, daramite sa scrii o carte !? Nu este deloc usor! Este nevoie de multa munca, pasiune, rabdare, curaj si nu numai.
RăspundețiȘtergereCa de fiecare data, ai scris coerent, argumentat si cu mult bun simt. Pacat de cei care nu vor intelege nimic.
RăspundețiȘtergere