Mă aflam într-o cofetărie (așa cum este foarte obișnuit pentru mine 😀) și așteptam la rând, apreciind din priviri prăjiturile din vitrină.
În fața mea, era un bărbat tânăr, nu știu dacă avea mai mult de 25 de ani. A făcut poză vitrinei, probabil se consulta cu cineva legat de prăjiturile pe care să le cumpere...
În fața lui era un bătrân care-i punea vânzătoarei diverse întrebări despre prăjituri, iar aceasta îi explica totul cu mult calm și răbdare. Bătrânul părea interesat de o prăjitură care să nu aibă nucă sau ceva crocant și m-am gândit că probabil își dorea să evite alimentele tari din cauza problemelor pe care le-ar putea avea cu dantura. Când părea lămurit cu privire la ingredientele și textura prăjiturilor, a întrebat-o pe vânzătoare cât ar costa două prăjituri dintr-un fel și cât ar costa două din alt fel. A ales prăjiturile cu mousse de ciocolată, despre care vânzătoarea îi spusese, mai devreme, că sunt mult mai bune și mai fine.
- Înainte să le împachetați, vă rog să îmi dați voie să le plătesc, am doar card și am pierdut socoteala lunară, nu știu dacă mai sunt destui bani acolo înăuntru., i-a spus bătrânul vânzătoarei ușor timid.
Aceasta a introdus suma pe POS și, în timp ce bătrânul își căuta cu mișcări lente cardul și era atent la portofel, bărbatul tânăr din fața mea a atins repede POS-ul cu cardul lui și i-a făcut un semn discret vânzătoarei să nu îl dea de gol. Bonul fiscal a ieșit imediat, fiind o sumă mică nu a fost necesară introducerea codului pin.
Bătrânul, fără să observe ce se întâmpla chiar în fața lui, i-a întins cardul vânzătoarei, iar aceasta, puțin încurcată și intimidată, a mimat că îi folosește cardul pentru plată.
- A mers?, a întrebat bătrânul căutându-i privirea vânzătoarei.
- Sigur. Poftiți și bonul. Împachetez acum și prăjiturile. Le doriți pe cartonaș sau într-o caserolă?
- Ar fi bine într-o caserolă, am de umblat mult cu ele prin oraș. I le duc unui prieten bolnav, este în spital, săracu'.
Vânzătoarea a împachetat prăjiturile, iar bătrânul i-a mulțumit și a plecat, cu pași greoi, ajutândse de baston, salutând-ne pe toți cei care așteptam la rând.
Iar undeva, pe un pat de spital, un suflet a primit o mică bucurie dulce, care a ajuns la el printr-o magie făcută de doi îngeri... 
Gestul tanarului din povestire l-am facut si eu, la inceputul lui noiembrie in Craiova, la Auchan. Aveam in fata mea o mamaie/bunicuta mica care, cu multa grija a asezat pe banda rulanta un iaurt cu fructe si o prajitura (preparat industrial). Mi-au dat lacrimile cand am vazut ca mamaie avea un pumn de maruntis si parea nelinistita pentru pretul ce urma sa apara pe contor. I-am facut un semn D-nei casiera ca produsele-i sa fie trecute pe nota mea de plata si D-na m-a aprobat, dand din cap. Mamaie a inteles foarte repede ce punem, noi doua, la cale si mi-a multumit frumos. Avea o privire rusinata, pierduta si se simtea stingherita de situatia in care am pus-o. Si-a luat, cu aceeasi grija, cumparaturile de pe banda, a facut cativa pasi intro parte si ma astepta sa-mi termin de asezat in plasa; cu siguanta vrea sa-mi mai multumeasca inca o data, mi-am spus. Iar eu, mi-am luat plasa si cu pasi repezi am luato in directia opusa. N-am vrut sa o fac sa se simta datoare sa-mi mai multumeasca inca o data pentru o nimica toata.
RăspundețiȘtergere