Pentru cei care trăiesc cu impresia că le datorăm ceva

Dacă nu-ți plac reclamele, ai mereu posibilitatea să schimbi postul, canalul sau pagina. Exact cum procedezi când te uiți la televizor și nu vrei să vezi aceleași reclame repetitive. Diferența este că, pentru programele TV, plătești un abonament lunar, pe când pe rețelele sociale, urmărești conținutul persoanelor publice fără să plătești nimic.

Ba mai mult, intri pe paginile lor, iei ce-ți place, primești gratuit informații, motivație, inspirație, divertisment – lucruri care îți aduc un beneficiu, altfel nu ai mai fi acolo. Corect? Dacă n-ar fi nimic pe placul tău, dacă nu te-ar bucura postările acelei persoane, dacă nu ar avea un impact asupra ta, nu ai mai urmări-o.

Și atunci, mă întreb: cât timp tu nu contribui cu nimic la munca lor, cu ce drept vii și reproșezi că mai apar și reclame printre postări?

Când vezi reclame la televizor, uneori chiar 10-15 minute în șir, aceleași reclame, difuzate obsesiv, zi de zi, pe cine iei la rost? Cui îi spui indignat că "profită" de tine? Pe cine ameninți cu "unfollow"?

Ceea ce mi se pare și mai absurd este că aceia care se plâng cel mai mult de reclame sunt, de regulă, cei care nu comentează niciodată la postările care le plac, care nu simt nevoia să spună măcar o dată un mulțumesc pentru un moment de bucurie, pentru un gând frumos, pentru un sfat util sau pentru emoția pe care au simțit-o citind ceva ce i-a atins. Dar simt nevoia să atace când li se pare că primesc "prea multă reclamă".

Ironia? Vor acea inspirație, acel conținut de calitate, acea prezență constantă – dar fără ca persoana respectivă să câștige ceva în schimb. Fără să înțeleagă că, așa cum orice muncă merită răsplătită, și conținutul pe care îl consumi gratuit are în spate ore de implicare, creativitate și efort.

Vă spun asta din experiență proprie. M-am trezit de multe ori cu reproșuri și amenințări de genul „Îți dau unfollow” de la oameni despre care nici nu știam că mă urmăresc. Oameni care nu mi-au comentat niciodată la vreo postare, care nu au simțit vreodată nevoia să-mi lase un gând bun atunci când le-a plăcut ceva ce am scris, dar care au simțit nevoia să mă critice atunci când ceva nu a fost pe gustul lor.

Adică oameni care doar au luat de la mine – informație, emoție, motivație, inspirație – și care nu mi-au oferit nimic în schimb. Iar culmea penibilului? Am primit astfel de reproșuri chiar și la postări care nu aveau nicio legătură cu publicitatea, ci doar cu simple recomandări – pentru un produs pe care îl folosesc și îmi place, pentru o afacere locală care merită susținută, pentru cineva care avea nevoie de ajutor.

Pentru că, da, nu tot ce recomandăm este o reclamă plătită. Unii dintre noi mai avem și plăcerea sinceră de a împărtăși lucruri frumoase, experiențe utile, descoperiri care merită să fie cunoscute și de alții. Unii dintre noi încă mai cred în a da din suflet, fără să aștepte nimic în schimb.

Și totuși, m-am trezit citind mesaje precum: „Îmi plăceai enorm, dar nu te mai plac...”

De ce nu mă mai placi? Pentru că am recomandat ceva ce nu îți trebuie? Sunt, dintr-o dată, un alt om doar pentru că am postat ceva care nu îți prezintă interes? Cu ce ți-am greșit? Cu faptul că o singură dată, din sute de postări, una nu a fost exact pe placul tău?

Așa faci cu toți oamenii? Renunți la ei de îndată ce nu îți place un detaliu minor la ei? Uiți tot ce ți-a plăcut la un om și tot ce ți-a oferit, doar pentru că o singură dată nu s-a potrivit așteptărilor tale?

Dacă da, atunci îți mulțumesc că pleci! 😊

Nu pot înțelege frustrarea unora din cauza faptului că există persoane care pot câștiga bani din publicitate. De ce deranjează asta? Ce este greșit în a transforma un talent, o pasiune sau o prezență activă în mediul online într-o sursă de venit?

Și, mai ales, de ce cred unii că o persoană publică trebuie să ofere totul gratuit? Că datorează publicului timpul ei, emoțiile sale, accesul la viața sa privată, că trebuie să suporte valuri de hate, critici gratuite și obrăznicie, fără drept de apel?

De ce se consideră publicul îndreptățit doar să primească, fără să ofere nimic în schimb? De ce există această impresie că urmăritorii au doar drepturi, dar nicio responsabilitate? Și, mai ales, de ce este invocat mereu dreptul la „libera exprimare” ca scuză pentru orice atac, orice răutate, orice jignire?

Dreptul la liberă exprimare nu înseamnă dreptul de a fi lipsit de respect. Nu înseamnă că ai libertatea să critici orice și pe oricine, de la conținutul pe care cineva alege să-l posteze, până la felul în care arată acea persoană.

Când ai intrat ultima dată într-un magazin și ai început să reproșezi vânzătorului că nu îți place marfa expusă? Când ai mers ultima dată într-un restaurant și ai făcut scandal doar pentru că în meniu există un preparat care nu este pe gustul tău?

Ei bine, nici în mediul online nu ești într-un loc unde totul trebuie să fie făcut „pe placul tău”. O pagină de social media nu este un serviciu public, nu este un abonament plătit pe care ai dreptul să-l reglementezi.

Dacă un conținut nu îți place, ai cea mai simplă și eficientă opțiune: treci mai departe. Nu-ți convine? Nu urmărești. Nu ești obligat să rămâi. Și, cel mai important, nu ai dreptul să reproșezi, cu excepția cazurilor în care conținutul promovează comportamente periculoase, instigă la ură sau aduce prejudicii evidente cuiva.

Așa cum nimeni nu vine peste tine să îți spună ce să postezi pe pagina ta personală, așa nici tu nu ai dreptul să vii și să emiți pretenții asupra conținutului altora.

Așadar, haideți să ne cizelăm puțin! 😊

Dacă te afli pe pagina cuiva, este pentru că ai găsit acolo ceva care ți-a plăcut. Nimeni nu te-a obligat să rămâi, nimeni nu te-a chemat cu forța. E ca atunci când intri în casa cuiva: te afli acolo pentru că ai fost primit, pentru că ți s-a oferit un loc la masă, o conversație, o atmosferă care îți priește.

Și așa cum nu te apuci să reproșezi gazdei că îți oferă ceea ce are, nu doar ceea ce ți-ar plăcea ție, așa cum nu critici mobilierul, gusturile sau oamenii din casă, la fel ar trebui să te porți și pe o pagină publică.

Dacă, la un moment dat, ceva nu mai este pe placul tău, dacă printre multe postări care îți aduc bucurie apare și una care nu te interesează, poți pur și simplu să treci mai departe. Asta e normalitatea. Nu totul este făcut special pentru tine. Nu tot ce există într-un loc trebuie să fie  pe gustul tău.

Și dacă nu mai găsești nimic care să te atragă, ai libertatea să pleci. Dar pleacă în liniște. Fără să lași în urmă reproșuri, acuzații, amenințări și valuri de hate. Pentru că nimeni nu e obligat să-ți facă pe plac în fiecare zi.

Treci peste o reclamă la fel cum treci peste ele la televizor. Nimeni nu te obligă să o consumi. Nimeni nu îți datorează nimic. Iar dacă ai primit deja ceva valoros – un zâmbet, o emoție, o idee care te-a ajutat –, poate că cel mai elegant gest ar fi să pleci fără să trântești ușa.

Ar trebui să știi că fiecare om are dreptul să posteze ceea ce vrea în propriul spațiu. Așa cum tu ești liber să îți exprimi gândurile și alegerile, la fel și ceilalți.

Și poate că ar trebui să conștientizezi că, pentru fiecare postare care îți place, pentru fiecare lucru care îți aduce un zâmbet, o emoție sau o informație utilă, cineva consumă timp, face eforturi, investește poate chiar bani. Nu mai spun de implicarea sufletească, de energia pusă în fiecare cuvânt, în fiecare fotografie, în fiecare mesaj menit să inspire, să aducă valoare, să ofere ceva lumii.

Dar tu? Tu ce faci pentru alții? Ce și cât oferi gratuit lumii? Cât din timpul tău dăruiești celor din jur fără să aștepți nimic în schimb? Mai mult oferi sau mai mult iei de la alții? Cum reușești să îi mulțumești pe toți? Și cum te simți atunci când cineva te acuză, pe nedrept, de lucruri neadevărate? Când cineva îți reproșează, fără niciun drept, că ai îndrăznit să postezi ceva care nu îi convine?

Și poate ar mai trebui să știi că multe dintre veniturile câștigate din publicitate nu rămân doar în buzunarul celor care le obțin, ci ajung acolo unde este nevoie de ele – la cauze umanitare, la oameni aflați în dificultate, la inițiative care schimbă destine.

Asta nu te bucură?

Așa cum ar trebui să te bucure și publicitatea în sine, știind că datorită ei există locuri de muncă, că datorită ei mulți oameni își pot întreține familiile.

Așa că, înainte să judeci, înainte să arunci cu reproșuri, întreabă-te: Ce ai făcut tu pentru a face lumea un loc mai frumos?

Încerc să-mi imaginez și eu o lume fără reclame. Fără recomandări. Fără acel impuls care ne face să împărtășim ceva ce ne-a fost de ajutor, ceva ce ne-a bucurat, ceva ce ne-a inspirat. 

Cum ar fi să nu mai aflăm despre locuri minunate, pentru că nimeni nu le mai promovează? Să nu mai descoperim oameni care fac lucruri frumoase, pentru că nimeni nu-i mai menționează? Să nu mai avem ocazia să aflăm de soluții simple la problemele noastre, pentru că nimeni nu mai are voie să spună „Hei, uite ce am descoperit, poate îți va fi și ție de ajutor.”

Cum ar fi dacă, de mâine, toată lumea ar posta doar jumătăți de adevăruri? Să vedem imagini cu peisaje superbe, dar fără să ni se spună unde sunt. Să citim fragmente emoționante din cărți, dar fără să aflăm titlul lor. Să ni se povestească despre un produs care a făcut minuni pentru sănătate, dar fără să aflăm despre ce produs e vorba. Să aflăm că cineva a scos o pată dificilă de pe bluza preferată, dar să nu aflăm niciodată cu ce.

O lume a tăcerii selective. A informațiilor trunchiate. O lume în care nimeni nu mai promovează nimic, de teamă să nu fie acuzat că „face reclamă”.

Ar fi mai bine pentru omenire?

Sau am rămâne, cu toții, mai săraci?