Ne întâlnim ca să ne simțim singuri?

La începutul pandemiei, când majoritatea dintre noi ne plângeam că nu mai putem ieși împreună și că ne este dor de întâlnirile cu prietenii, i-am spus cuiva că nu înțeleg de ce ne plângem atât, că oricum mulți dintre noi doar stăteam pe telefoane atunci când ieșeam cu grupuri de oameni.

Nu știu dacă am ieșit vreodată la restaurant fără să văd cel puțin un cuplu sau un grup de oameni care nu comunicau deloc, care erau absenți și butonau telefoanele la masă.

Mi s-a întâmplat și mie să ies cu persoane sau să mă viziteze persoane care, în loc să comunice cu mine, au stat pe telefon. Și nu pentru că ar fi avut treburi importante de rezolvat pe telefon, nu sunt absurdă, dar unii pur și simplu pierdeau timpul pe rețele de socializare sau, cei mai nesimțiți, se jucau. Da, nesimțiți. Că un om cu bun simț te respectă și-ți respectă timpul, nu-ți arată că e plictisit de tine, că lumea virtuală este mai plăcută decât prezența ta, nu te tratează de parcă ai fi în plus, nedorit, un nimeni.

Am ieșit la restaurant cu persoane care nu au lăsat telefonul din mână nici măcar ca să-și comande din meniu, a fost nevoie să comande altcineva pentru ei...

Unora le-am atras atenția, dar parcă am vorbit cu pereții. Ba chiar mi s-a întâmplat să mi se spună "Tu povestește, că eu te aud." Cât de mult poți să desconsideri un om încât să îl tratezi ca pe un televizor? Dacă iubești atât de mult telefonul ăla și lumea virtuală, de ce nu stai acasă, de ce-mi irosești timpul în care chiar aș putea avea o conversație plăcută și constructivă cu altcineva?

Am ieșit cu grupuri mari unde bucuria revederii a durat foarte puțin, apoi unii au stat numai pe telefon. Au bifat revederea și apoi s-au întors la minunata lor lume virtuală să posteze și să arate cât de bine se distrează ei. Și că au prieteni. În realitate, cu mulți dintre ei abia au schimbat câteva vorbe. Cum să crezi că este suficient pentru a fi prietenul cuiva? Și apoi ne mirăm că și în lumea reală, la fel ca în cea virtuală, ne împrietenim rapid și superficial, fără să ne cunoaștem, fără să ne oferim timpul necesar, apoi ne grăbim să ne despărțim, să ne dăm block și să ne uităm unii pe alții.

În luna august vin în țară majoritatea prietenilor mei care s-au mutat în străinătate, iar eu nu știu cum să-mi mai organizez timpul ca să mă pot întâlni cu toți. Nu contează că am vizitat de zeci de ori Castelul Bran, Peleșul sau alte obiective turistice, merg cu fiecare în parte peste tot, stau la cozi, suport căldură, oboseală și le acord tuturor timpul meu și răbdarea mea ca să se poată bucura de ceea ce pot vizita. Dar prea puțini se mai bucură cu adevărat. Majoritatea caută doar să bifeze o destinație sau un obiectiv, să facă poze și apoi să posteze pe rețelele de socializare. Petrec mai mult timp sortând pozele pe care să le posteze pe social media decât să se bucure de locul respectiv.

Iar după ce au postat, se pierd în lumea virtuală și-ți arată că nici tu nu ești mai important decât obiectivele sau destinațiile vizitate. Scrolează absenți pe facebook, instagram și tiktok, iar tu te trezești că ești singur într-un grup de oameni de care ți-a fost dor...

De ce ne mai întâlnim? Doar să ne salutăm, să ne cântărim rapid din priviri pentru a evalua cât s-a îngrășat sau cât a slăbit fiecare, să ne evaluăm achizițiile noi și apoi să stăm pe telefoane ca să mințim lumea cât suntem de prieteni, de fericiți și de împliniți?

Să ne întâlnim ca să bifăm că ne-am văzut, să ne facem poze împreună, să postăm pe facebook, apoi să stăm ca niște străini?

Stai pe telefon cât vrei, eu nu am timp și nici nu îmi place să mă simt singură cu alții...