Ani la rând, am trăit cu iluzia că atunci când o relație se destramă, eu sunt cea care pierde. Am privit fiecare despărțire ca pe un eșec, ca pe o vină purtată în tăcere. Mă întrebam ce aș fi putut face mai bine, cum aș fi putut salva ceva ce, poate, nici nu merita salvat. Dar într-o zi, am avut o revelație: nu eu am pierdut acei oameni. Ei m-au pierdut pe mine.
Și nu, nu este o gândire egoistă sau narcisistă. Este, pur și simplu, un act de dreptate față de mine însămi.
Un prieten drag mi-a spus cândva că greșesc căutând mereu scuze pentru ceilalți – justificându-le greșelile, lipsa de loialitate, trădările, egoismul. Am iertat la nesfârșit, crezând că bunătatea poate îndrepta răul, că răbdarea poate educa sufletele. Dar nu a fost așa. În loc să schimb ceva, am încurajat nesimțirea, ipocrizia, abuzul. În loc să salvez relații, m-am rănit pe mine.
Mult timp, nu am înțeles de ce am tolerat atâția oameni care mi-au fost străini în esență – orgolioși, prefăcuți, interesați. Oameni care nu au știut să prețuiască sinceritatea, devotamentul și grija mea. M-am încăpățânat să-i văd mai buni decât erau, să mă mint că dragostea lor a fost reală, că prietenia lor a avut vreodată substanță. Am crezut că pot schimba oameni, că pot aprinde în ei conștiință, că îi pot învăța să fie mai buni. Dar am înțeles, în cele din urmă, că oamenii nu se schimbă decât dacă vor ei.
Nu e datoria mea să „educ” pe nimeni, să ridic oameni care nu vor să se ridice, să repar suflete care nici măcar nu conștientizează că sunt stricate. Oamenii sunt așa cum aleg să fie, iar în viață primești ceea ce oferi.
Timpul trece, și cu cât rămâne mai puțin, cu atât devii mai conștient de valoarea fiecărei clipe. Realizezi că prea mult din viață s-a irosit pe oameni care nu ți-au fost niciodată cu adevărat aproape, pe relații care au existat doar prin compromisuri, pe încercări inutile de a face pe cineva să simtă ceea ce nu a fost capabil să simtă.
Dacă înveți la timp să stabilești limite, să spui „ajunge” fără remușcări, să alegi oamenii care merită, vei câștiga ceva neprețuit: liniștea interioară.
Eu am învățat toate acestea târziu. Am pierdut mult timp, dar nu oameni. Ei m-au pierdut pe mine.
D-na IRINA BINDER sunteți cu adevărat un om de valoare iar cine nu vă apreciază la adevărata dumneavoastră valoare nu merită să vă fie prieten.
RăspundețiȘtergere🤗🤗🤗🤗
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!
RăspundețiȘtergereSuperb, ca întotdeauna știți că vă admir sincer și va ador nespus!❤️
RăspundețiȘtergereBuna seara ,Irina .De multe ori ma intreb daca mi citesti si scrii din gandurile si viata mea. Desigur ca nu,dar in ziua de azi predomina oamenii rai ,ipocriti,fatarnici a caror hrana e satisfactia de a denigra ,umili si a distruge vietile oamenilor pasnici . In general rautatile sufera de superioritate si lovesc in tottot ceea ce considera ei ca trebuie sa le fie inferior. Pacat ca exista astfel de oameni
RăspundețiȘtergereDe obicei ,rautatile pamantului, oricum ai incerca sa i indepartezi ,se tin ca scaiul si nu te lasa sa ti vezi in liniste si multumita de viata ta ,iar asta pt ca interesele lor sunt mari, li se cuvine totul si nu cumva sa le iasa faptele meschine la suprafata.Asa s maracinii si buruienile ,muste camuflate in albine ce se dau si victime ,culmea e ca au asa o arta de a duce de nas pe orcine,si da sunt crezuti si incurajati sa si continue rautatile. Iar daca te opui amenintarilor lor ,consecintele le suporti tot tu in locul lor.Ca doar drac pe drac se sustine ,indiferent cate dovezi ai avea .Sa te fereasca Dumnezeu de oameni lacomi,mincinosi si nedrepti.
RăspundețiȘtergereEste incredibil dar e adevarat ca exista oameni ce musca mainile care i au hranit! Sunt multumita de toate realizarile din viata mea ,sunt inca puternica in fata celor a ce ma sfasie inca ,si unde mai pui ca li s au alaturat si draci care nu ma cunosc ,dar imi arunca n fata jigniri josnice si amenintari.Asa s toxinele ascunse a societatii n care traim.Le doresc ca intr o buna zi sa le iasa rautatea la vedere ,si celor care i sustin,ca sa nu mai distruga alte vieti ce nu le apartin.
RăspundețiȘtergereTe admir pentru bunătatea ta, pentru cum vezi viața și pentru ca ești atat de puternică! Cred că fiecare om are măcar un necaz în viață. Unii ridică capul din pământ, merg mai departe, își păstrează simțul umorului și devin mai frumoși - așa cum faci și tu - alții devin frustrați, răi, invidioși, răzbunători! Acești oameni sunt greu de iubit și tind să cred că tocmai ei au cel mai mult nevoie de iubire! Ești minunată și iți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat. Datorită ție sunt un om mai bun, mai cald. Am învățat să mă iubesc, să mă apreciez mai mult.
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc mult, dragă Gabriela Claudia și îți trimit gânduri bune și îmbrățișări cu drag!
ȘtergereNice post thank you Tiffany
RăspundețiȘtergere