Poveste dintr-un orășel grecesc

Povestea pe care abia aștept să v-o spun s-a întâmplat într-un orășel din Grecia, iar eroina principală este o turistă care, într-o seară, a pornit să exploreze micuțul orășel în care se cazase. Urcând pe o străduță foarte îngustă, pietruită, formată mai mult din trepte, a descoperit o perlă rară – o cafenea micuță în care a intrat din întâmplare, dorind să își cumpere o apă rece. De îndată ce a pășit înăuntru a avut surpriza să descopere un loc foarte drăguț, o micuță cafenea în stil eclectic, de fapt un amestec foarte reușit între stilul tradițional grecesc și cel parizian, foarte intimă și cochetă. Foarte ciudată alegerea într-o Grecie în general conservatoare, s-a gândit ea încântată de comoara pe care tocmai o descoperise. Cum a intrat, de îndată, o doamnă în etate, foarte sobră și elegantă, coafată impecabil și cu un aer boem, încă mai păstrând urmele unei frumuseți fine și distinse, a apărut cu pași mărunți și îngreunați de ani invitându-și musafira să se așeze la una dintre mese. Și, cu toate că intrase intenționând să cumpere doar o apă, i-a fost greu să refuze o primire atât de caldă într-un loc atât de plăcut și special și s-a așezat, tentată între noi fie vorba, și de un cheesecake apetisant pe care îl zărise într-o vitrină și din care lipsea doar o felie.

I-a cerut gazdei o apă rece, o cafea și o porție din irezistibilul cheesecake și, cât timp a așteptat să i se aducă ceea ce comandase, cucerită de miresmele minunate de unt, vanilie și cafea, a admirat încăperea fermecătoare, desprinsă parcă dintr-o poveste romantică, mobilată cu măsuțe, banchete și scaune albe din lemn peste care erau așezate aparent la întâmplare perne colorate, unele dintre ele îmbrăcate cochet cu fețe croșetate. Deasupra meselor atârnau niște lustre în formă de felinar, iar pereții albi erau pictați, pe alocuri, cu peisaje micuțe grecești. Pe unul dintre pereți se aflau și câteva tablouri de familie pe care turista le-a privit curioasă. I-a atras atenția o poză veche în care un cuplu de tineri frumoși, care păreau foarte îndrăgostiți, zâmbeau privindu-se în ochi unul pe celălalt.

- În poza aceea suntem soțul meu și cu mine. În urmă cu 60 de ani, s-a auzit vocea stinsă și foarte blândă a gazdei, care venea aducând o tavă cu produsele comandate de turista noastră.

- Erați foarte frumoși!, a spus admirativ turista ridicându-se să o ajute pe gazdă să aducă tava la masă. Cu o cochetărie desprinsă din alte vremuri, gazda i-a așezat musafirei dinainte un șervet alb din in, tacâmuri strălucitoare, ceșcuța cu cafea și farfuria din porțelan cu margini dantelate pe care se afla o felie uriașă de cheesecake.

- Este superb acest loc!, a complimentat-o turista, tăind cu eleganță doar puțin din felia de tort care i se părea prea generoasă.

- Mulțumesc, i-a zâmbit gazda recunoscătoare.

- Cred că lumea nu știe despre existența aceastei cafenele, altfel ar fi plină mereu. Mai ales că acest cheesecake este delicios, iar ambianța este cuceritoare. Despre priveliște, ce să mai spun? Este unică!

- Turiștii nu știu despre acest loc, se duc toți la terasele de jos, de pe malul mării, iar localnicii, care obișnuiau să vină aici în trecut, să-și petreacă serile, au cam îmbătrânit și nu mai pot urca, iar unii au și murit...

Spunând asta, doamna s-a oprit în pragul ușii deschise larg și a privit oftând cu nostalgie micuța terasă pe care erau înghesuite două măsuțe albe din fier forjat, umbrite de o bougainvillea imensă, viu colorată, poate cea mai mare și mai înflorită pe care o văzuse vreodată turista noastră.

- Și vă ocupați singură de acest loc? a încercat turista noastră să continue conversația pe care a simțit că gazda și-ar fi dorit-o, dar totodată fără intenția de a-și deranja musafira cu povești care, poate, nu ar fi interesat-o.

- Am o fată care mă mai ajută uneori, mai mult la curățenie și cumpărături, dar acest loc este viața mea. Eu nu știu să trăiesc în altă parte decât aici. Și nici nu aș vrea să aflu cum ar fi în altă parte. Aici este întreaga mea existență, aici am iubit și am fost iubită, aici am cunoscut fericirea.

- Ce poveste are acest loc și cum a început totul?

Gazda, văzând că turista zâmbitoare și atât de plăcută părea dornică de conversație, s-a apropiat și, privind către fotografia despre care vorbise mai devreme, i-a răspuns nostagică:

- Orice lucru frumos începe cu o poveste de iubire. Eu sunt franțuzoaică și am venit aici după ce l-am cunoscut pe soțul meu, de care m-am îndrăgostit. El era grec. Odinioară, cu toate că acest orășel nu era atât de vizitat de turiști ca astăzi, cofetăria mea era plină de localnici. Făceam clătite, plăcinte... Acum mai pregătesc doar câte un cheesecake pe zi, iar seara, după ce închid, le duc câte o felie vecinilor de pe stradă, până unde pot să urc și eu, că am 80 de ani, totuși... Ca să nu-l las pe a doua zi, când mai bine pregătesc un altul, proaspăt, în speranța că vor veni oaspeți, ca în trecut.

- Ce frumos!

- Și mai fac și clătite, dacă dorești, îți pot face. Le prăjesc în unt. Mult unt, doar sunt franțuzoaică. Iar asta le dă savoare, zâmbise ea cu mândrie. Și am dulcețuri făcute de mine, de portocale, de cireșe...

- Atunci mâine voi veni să mănânc clătite, a spus turista încântată, iar gazda a zâmbit din nou, recunoscătoare pentru bunăvoința plină de naturalețe și sinceritate pe care i-o arăta acea străină.

- Spuneați că nu știți să trăiți altfel decât având grijă de acest loc... o invitase apoi să-și continue povestea. Ar fi întrebat-o și dacă nu are copii, dar nu a îndrăznit să rostească o întrebare atât de delicată și mult prea intimă.

- Așa este. Atâția ani, aproape toată viața mea, m-am trezit în fiecare dimineață cu un singur scop: împreună cu soțul meu și cu ajutorul lui, să fac din acest spațiu un loc al bucuriei. Nimic nu m-a făcut mai fericită decât să văd locul acesta plin de oameni care se bucură de deserturile pregătite de mine. Din păcate, nu am avut noroc să am copii, iar cafeneaua gândită în cele mai mici detalii și decorată de mâinile mele a fost copilul meu. După ce am îmbătrânit, i-am perceput pe toți oaspeții ca pe copiii mei. Îmi e dor de atmosfera care era aici cândva, când veneau mulți oameni și eram fericiți..., oftase femeia.

Turista noastră, înduioșată de povestea gazdei, a continuat să-și savureze prăjitura în liniște, fără să mai pună nicio întrebare, simțind că dacă ar fi continuat discuția ar fi întristat-o pe doamna aceea atât de drăguță și delicată.

Când a plecat, i-a promis că va reveni în ziua următoare și s-a ținut de cuvânt. A găsit cafeneaua la fel de goală, iar tortul de cheesecake, proaspăt făcut în dimineața aceea, era neînceput, ceea ce a întristat-o pe turistă, care a simțit astfel și mai acut singurătatea instalată în acel loc și mai ales tristețea doamnei minunate pentru care micuța cafenea era întregul ei univers. În ziua aceea a mâncat cele mai bune clătite cu dulceață de portocale, apoi a plecat cu un sentiment straniu de părere de rău...

În noaptea aceea, în timp ce încerca să adoarmă, i-a trecut prin minte un gând care a făcut-o să sară din pat. Pur și simplu povestea franțuzoaicei și a micuței ei cafenele romantice i se lipise de suflet. S-a dus la mașină și a luat un carnețel de notițe și a conceput un mesaj pe care l-a scris pe mai multe foi, în limba engleză. Mesajul suna cam așa:

"În acest oraș există o cafenea de poveste unde puteți mânca cel mai bun cheesecake și niște clătite delicioase, prăjite în mult unt și umplute cu o minunată dulceață de portocale făcută în casă – toate pregătite cu mâinile ei de o gazdă tare drăguță, care are 80 de ani și care se simte foarte singură. Cafeneaua este o bijuterie și reprezintă toată lumea ei, în fiecare dimineață pregătește câte un cheesecake, iar seara dăruiește vecinilor feliile care nu s-au vândut. Haideți să-i facem o bucurie, să-i umplem cafeneaua, să-i ocupăm toate mesele și să-i arătăm astfel că încă are un scop, că oamenii apreciază ceea ce face pentru ei! Vă rog să transmiteți acest mesaj și altora!"

Și, cu speranța că mesajul ei va avea ecou, a desenat o inimioară la sfârșitul mesajului, l-a copiat pe mai multe foi, apoi s-a dus și le-a strecurat în ușile câtorva camere din resortul în care era cazată. Abia după aceea a adormit liniștită, sperând că în ziua următoare vor fi curioși să meargă la cafeneaua cu povești, din povești, măcar 2 sau trei oameni.

Dimineață, în timp ce mergea spre plajă, neliniștită, s-a gândit că poate biletele lăsate de ea au fost ignorate sau tratate ca o reclamă oarecare, dar când a trecut pe lângă două mașini parcate pe o alee, a văzut că unul dintre biletele ei era pus sub ștergătorul de parbriz al unei mașini. Puțin mai târziu, pe plajă, a văzut o turistă tânără care i-a întins altei turiste biletul și discutau între ele pe marginea lui. Dar tot nu s-a așteptat la ceea ce avea să se întâmple mai târziu.

Bineînteles că seara, s-a dus la micuța cafenea și când a început să urce pe strada îngustă, pietruită, nu a mai găsit aceeași liniște, ci mulți, foarte mulți oameni. Drumul prinsese viață, nu mai era pustiu și tăcut. Iar terasa cafenelei era plină, înăuntru era deja aglomerat și plin de voci vesele, iar o fată tânără alerga de la o masă la alta să ia comenzi și să servească. Chiar și pe treptele de pe stradă stăteau două turiste care mâncau câte o clătită și o lăudau pe cea care le pregătise.

- Of, draga mea!, a auzit dintr-o dată, din spatele ei, vocea caldă și mult mai vioaie a gazdei. Nu știu ce se întâmplă de au venit atâția oameni azi, dar să știi că nu mai am cheesecake, i-a mai spus frământându-și mâinile, preocupată să-și servească clienta. De fapt, prietena. Dar îți pot face clătite...

- De fapt, eu am venit doar să-mi iau rămas bun. Mâine dimineață plec...

A îmbrățișat-o timid pe doamna de poveste, i-a promis că va reveni acolo cândva și a plecat mulțumită, privind recunoscătoare și încântată oamenii care umpleau micuța cafenea, făcând-o cu adevărat un loc minunat și plin de viață, așa cum fusese cândva și cum merita să fie și în prezent și în viitor.

Și astfel, în ziua următoare, turista noastră a plecat surâzătoare, cu o amintire unică, plină de emoție, din micuțul orășel grecesc, cu sentimentul că a făcut ceea ce trebuie. Iar când a oprit la o benzinărie, un domn în etate, trecut bine și de a doua tinerețe, i-a zâmbit cu multă căldură și după ce a ajutat-o să alimenteze, a surprins-o dăruindu-i o floricică, o gardenie parfumată "Să vă însoțească mirosul ei în călătorie"... De parcă soțul doamnei din cafenea îi trimisese, în acest fel, un gând plin de recunoștință pentru bucuria pe care i-o dăruise femeii pe care o iubea...