În fiecare an, în preajma zilei mele de naștere – 8 decembrie – îmi iau răgazul să privesc înapoi la tot ceea ce am trăit în ultimele luni. Îmi place să-mi fac un bilanț al reușitelor și al eșecurilor, să mă analizez și să-mi dau seama cum m-am schimbat și ce anume s-a transformat în viața și în gândirea mea. Mă uit cu atenție la oamenii care au rămas aproape de mine și la cei de care m-am îndepărtat.
Îmi place să-mi notez aceste gânduri și, din când în când, să recitesc paginile. Ele sunt ca niște hărți ale sufletului meu, marcând drumurile pe care le-am parcurs și destinațiile la care am visat.
Uneori, simt dorința de a le împărtăși cu voi. Cine știe? Poate că experiențele mele vă pot inspira, vă pot încuraja să începeți anul următor mai împăcați cu voi înșivă, cu mai multă încredere, cu dorința de a vă stabili prioritățile așa cum vi le doriți, cu mai mult curaj și determinare.
A fost 2024 un an bun pentru mine?
Cu certitudine, da! Și încă unul cu adevărat extraordinar. Pentru că, în sfârșit, am înțeles cum să-mi ofer mie însămi toată atenția de care aveam nevoie. Anul acesta a fost despre mine, despre ceea ce mi-a trezit cu adevărat entuziasmul și bucuria de a trăi. Am învățat să-mi respect dorințele, să elimin „trebuie” și să trăiesc conform a ceea ce simt în adâncul sufletului, fără să mă mai tem de judecata celor din jur.
Am învățat, în sfârșit, să mă odihnesc și să mă bucur conștient de fiecare lucru pe care îl fac. Am decis să nu mai investesc timp și energie în activități lipsite de satisfacție sau care nu îmi sunt benefice. Pentru unii, o asemenea schimbare poate părea egoistă, însă pentru mine a fost eliberatoare – am înțeles că, pentru a avea suficientă energie pozitivă de dăruit, am nevoie mai întâi să am grijă de mine.
Anul acesta a fost despre cum m-am simțit eu. Mi-am dat voie să fac doar ceea ce am dorit, fără să mă mai simt vinovată dacă nu am corespuns așteptărilor celorlalți. Nu am mai dus poveri care nu erau ale mele și m-am eliberat de sentimentul că trebuie să mulțumesc pe toată lumea.
Mi-am ales anturajul cu mai multă atenție, renunțând la compromisurile făcute „de dragul aparențelor” și îndepărtându-mă de cei care nu au fost pe placul meu. Și am mai făcut ceva important: am încetat să le mai vorbesc oamenilor care nu mă ascultă niciodată și nu am mai ascultat oameni care, de obicei, nu spun nimic.
Am păstrat aproape doar oamenii care cred în mine și îmi respectă valorile. A fost reconfortant să observ cât de mult se poate schimba starea interioară atunci când te înconjori de persoanele potrivite.
Am descoperit și libertatea ce vine odată cu pierderea interesului pentru părerea altora despre mine. Înainte să acord atenție criticilor, am învățat să-i analizez pe cei care le aduc: ce realizări au, ce stil de viață duc, ce transmit ei lumii, ce oameni au în anturajul lor? Și astfel, m-am convins că, în definitiv, nu oricine are un cuvânt valoros de spus în viața mea.
Nu am mai încercat să mă justific și am ales să nu mai reacționez la lipsa de respect, la insultele subtile și la judecăți nerostite... Am evitat discuțiile inutile și mărunte, precum și orice ocazie de a intra în conflict cu cineva. Nu le-am mai acordat atenție celor care m-au atacat, știu că atunci când un om nu are loc de tine în lumea aceasta imensă, înseamnă că ești foarte mare în ochii săi, atât de mare încât se simte pus în umbră de măreția ta. 😜
După mulți ani în care am crezut că trebuie să iert imediat orice greșeală și pe oricine, pentru că „așa este bine și creștinește”, am ajuns să înțeleg că iertarea nu poate fi forțată. Mă simțeam vinovată pentru resentimentele pe care le purtam și pentru neputința de a-i ierta pe unii, dar acum știu că nu sunt obligată să ofer iertarea dacă aceasta nu vine natural, din adâncul sufletului meu. Am înțeles că am dreptul să rămân supărată pe cei care m-au rănit, până când timpul și inima mea vor fi pregătite să lase acele răni în urmă. Rănile nu se închid la fel de repede precum au fost făcute, iar a-mi acorda răgazul necesar este un act de grijă față de mine însămi.
Totodată, am realizat că nu sunt obligată să înțeleg pe nimeni. Fiecare are dreptul la propriile alegeri, la propriile greșeli, iar eu nu mai simt nevoia să găsesc explicații pentru acțiunile celorlalți – la fel cum nici alții nu sunt datori să mă înțeleagă pe mine. Această acceptare a limitelor reciproce m-a eliberat, permițându-mi să mă concentrez asupra propriei mele liniști interioare.
Am avut o altă altă atitudine față de mine însămi. Am învățat să fiu mai blândă cu mine. Am început să mă apreciez sincer și să-mi accept și defectele, și slăbiciunile, lăsându-mi loc să greșesc și să încerc din nou. Dacă ceva nu mi-a reușit, mi-am spus că poate nu era încă momentul potrivit ori că mai aveam de învățat ceva înainte să pot atinge acel obiectiv.
Mi-am propus să trăiesc frumos, armonios și liber, în pace și adevăr cu mine însămi. Mi-am satisfăcut toate poftele, am călătorit foarte mult, am petrecut mult mai puțin timp pe rețelele de socializare și am evitat activitățile irositoare de timp. Am renunțat la obiceiul toxic de a-mi începe și de a-mi încheia zilele cu telefonul. În schimb, diminețile mele au devenit momente de contemplație conștientă – mi-am îngrijit florile, am privit pe fereastră și mi-am planificat ziua. Seara, înainte de culcare, am ales liniștea pentru a rememora tot ce a fost frumos în ziua respectivă.
Am învățat să tac și să nu mai intervin la fiecare comentariu sau gest, mai ales dacă știam că persoana din fața mea nu e dispusă să primească un sfat cu inimă deschisă. Am descoperit că pentru unii, orgoliul e mai important decât dorința de a evolua și că e mai simplu, dar și mai sănătos, să-mi văd de calea mea.
Am încetat să mai repar oameni, relații și situații pe care nu eu le-am stricat. E o alegere dificilă, dar foarte vindecătoare, pentru că m-a ajutat să-mi recuperez puterea interioară.
Sigur, există și lucruri pe care aș putea să mi le reproșez: poate că uneori n-am fost destul de disciplinată sau mi-am încălcat propriile promisiuni. Cu toate acestea, am hotărât să fiu blândă cu mine și să-mi ofer răgaz pentru a crește și a evolua. Voi persevera, la timpul potrivit, dar fără să mai pun acea presiune sufocantă pe care o cunoșteam odinioară.
Privesc anul 2024 cu o bucurie aparte. A fost anul în care m-am împăcat cu mine însămi, anul în care am învățat să mă plac, să mă privesc cu blândețe și să mă prețuiesc pe deplin. Am trăit fiecare zi cu intenție, cu bucurie autentică și cu o profundă recunoștință pentru tot ceea ce am primit și am creat. Mi-am oferit ceea ce mi-am dorit cu adevărat: amintiri prețioase, momente speciale de tihnă și frumusețe, bucurii simple, dar pline de sens. Am învățat să-mi ascult inima și să-mi onorez libertatea interioară.
Poate că, din cele povestite de mine, veți găsi și voi un strop de inspirație – să vă oferiți timp, să nu vă mai lăsați definiți de așteptările altora și să trăiți cu adevărat după propriile reguli. Trăiți cu modestie, dar și cu îndrăzneala de a vă urma visurile, căci merită să ne bucurăm de fiecare clipă, să ne construim cu curaj propriul drum și să trăim liberi, așa cum ne dictează inima.
Dedicați-vă acelor oameni și proiecte care vă hrănesc cu adevărat sufletul – căci doar acestea dau sens zilelor noastre. Iar în această libertate și autenticitate, veți descoperi nu doar pacea, ci și cea mai pură formă de fericire.
Rămas bun, 2024! Îți/îmi mulțumesc pentru tot!
Să aveți un an nou minunat, dragii mei! Să vă fie fiecare zi plină de sens și bucurie, să fiți sănătoși, frumoși, luminoși, buni, iubitori și iubiți! 💕
Niciun comentariu