Recent, cineva mi-a spus că ar fi trebuit să insist mai mult asupra neglijenței părinților care nu-și învață copiii cum să se comporte într-un restaurant. Remarca a venit după o cină în care, din păcate, am avut parte de un adevărat haos. Copii alergând printre mese, țipând, răsturnând pahare, în timp ce părinții lor îi priveau impasibili, poate chiar amuzați. La un moment dat, personalul restaurantului a dat muzica atât de tare încât nimeni nu mai putea purta o conversație. Nu dintr-o alegere inspirată, ci pentru că încercau să acopere gălăgia. Ba chiar și un adult se alăturase distracției, alergând și țipând împreună cu cei mici, de parcă restaurantul ar fi fost un loc de joacă improvizat.
Mă uitam în jur și vedeam nemulțumirea pe fețele oamenilor. Cupluri care veniseră să ia o cină liniștită și abia dacă își mai puteau auzi gândurile. Oameni de afaceri care încercau să discute, dar nu reușeau. Ospătari depășiți de situație, neștiind cum să gestioneze un loc transformat în teren de joacă.
Și, totuși, replica cea mai des întâlnită în astfel de situații este: „Sunt copii, nu ai ce să le ceri.”
Dar oare chiar așa să fie? Oare nu e doar o scuză comodă? Nu înseamnă asta, de fapt, că subestimăm inteligența copiilor și că preferăm să evităm responsabilitatea de a-i educa?
Adevărul este că un copil poate fi educat. La fel cum nu-l lași să facă haos în propria sufragerie, să răstoarne lucruri sau să deranjeze vecinii, la fel îi poți explica și că într-un restaurant există reguli. Reguli simple, de bun simț, pe care orice om, indiferent de vârstă, ar trebui să le respecte.
Îmi amintesc perfect prima ieșire la restaurant cu Raluca, finuța mea, și frățiorul ei. Aveau 6 și 5 ani, iar noi am mers împreună la restaurantul Altitude din Poiana Brașov, atrași de delicioșii lor papanași. Am decis să le explic pas cu pas cum funcționează lucrurile într-un astfel de loc. Cum trebuie să aștepți să ți se ofere o masă, nu să ocupi la întâmplare. Cum să comanzi din meniu (prima dată fetele, că un băiat nu comandă niciodată înaintea unei fete). Cum să nu lovească tacâmurile de farfurii, să aștepte să fie servită toată lumea și să înțeleagă că ospătarii sunt acolo pentru a ne ajuta, dar trebuie și ei respectați.
Nu doar că au înțeles, dar au fost încântați de experiență. Au privit mersul la restaurant ca pe un eveniment important, unul de care s-au bucurat cu adevărat. Nu au reținut toate detaliile din prima, dar cu răbdare și repetare, au învățat. Pentru că micuții au capacitatea de a înțelege. Noi suntem cei care îi subestimăm și îi tratăm ca pe niște accesorii, nu ca pe ființele inteligente care sunt.
Poate că este mai comod să crezi că un copil nu poate înțelege. Că e prea mic, prea neștiutor, că „oricum nu înțelege ce-i spui”. Dar asta este doar o minciună confortabilă.
Copiii înțeleg. Întrebarea este: noi avem răbdarea și dorința de a-i învăța?
E corect să-ți cumperi liniștea lăsând un copil să-și facă de cap? Nu mi-am imaginat vreodată că, într-un spațiu public, ceilalți trebuie să accepte lipsa de respect doar pentru că „sunt copii, nu ai ce să le ceri.” Ba da, ai. Și le poți cere exact ceea ce le ceri și acasă: să fie respectuoși, să asculte, să înțeleagă că lumea nu se învârte doar în jurul lor.
Și, poate cel mai important, să fim noi înșine exemplul pe care vrem să-l urmeze.
Nu putem cere copiilor să fie politicoși dacă noi înșine suntem aroganți. Nu putem să le cerem să fie calmi și răbdători dacă noi ne pierdem cumpătul la cea mai mică provocare. Ei ne oglindesc.De aceea, un copil care aleargă prin restaurant, țipă și deranjează nu este un copil „neastâmpărat” prin definiție. Este doar un copil care nu a fost învățat altfel. Nu a fost ghidat spre a înțelege că un spațiu public este un loc în care împărțim respectul cu ceilalți.Dacă vrem o societate mai bună, trebuie să o construim prin copiii noștri. Să-i învățăm să respecte nu doar regulile, ci și pe cei din jur. Să înțeleagă că libertatea lor nu înseamnă haos pentru ceilalți.
Unii părinți cred că a-i învăța pe copii să respecte reguli înseamnă a le răpi libertatea, copilăria, bucuria de a explora. Dar realitatea este exact invers. Educația nu este despre constrângere, ci despre pregătire pentru viață.Un copil care învață să respecte spațiul și timpul celorlalți va fi un adult care va ști să-și construiască relații sănătoase. Care va ști cum să se comporte în public, cum să-și facă loc în lume fără să calce peste ceilalți.Când îi învățăm pe copii să fie atenți la nevoile altora, să-și aștepte rândul, să spună te rog și mulțumesc, să nu țipe într-un loc public, îi pregătim nu doar pentru o ieșire la restaurant, ci pentru viață.Pentru că un copil care înțelege aceste lucruri astăzi va fi adultul care nu va trata lumea ca pe un loc unde doar el contează. Și, poate, într-o zi, va fi și el părinte și va învăța la rândul său un alt copil aceleași lecții.
Niciun comentariu